Primarul din Rădăuţi a fost reţinut într-un dosar de şantaj. El ar fi forţat un consilier local să se înscrie în PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţerii DNA l-au luat pe primarul din Rădăuţi direct din Primărie FOTO Adevărul

Aurel Olărean a fost reţinut într-un dosar în care mai apar nume de magistraţi şi oameni de afaceri, conform unor surse judiciare. Primarul municipiului Rădăuţi ar fi acuzat de şantaj.

UPDATE Edilul a fost reţinut, fiind acuzat că l-ar fi şantajat pe un consilier local să voteze un proiect privind un onorariu de 65.000 de euro pentru un avocat şi că l-ar fi presat pe acelaşi consilier să se înscrie în PDL, partidul din care face parte Aurel Olărean.

Primarul Aurel Olărean a fost luat de doi ofiţeri DNA chiar din sediul Primăriei municipiului Rădăuţi, iar maşina în care s-au urcat a plecat spre Bucureşti.

Potrivit surselor citate de Mediafax, primarul din Rădăuţi l-ar fi şantajat pe consilierul local pentru ca acesta să voteze o hotărâre în interesul edilului.

Sursele judiciare citate au precizat că Olărean va fi adus la DNA central pentru a fi audiat.

Aurel Olărean, aflat la al doilea mandat de primar, are 54 de ani. El este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a PDL.

În perioada 1996-2004, Olărean a fost consilier local PD la Rădăuţi, iar între 2004-2008 a fost deputat din partea acestui partid. Mandatul de deputat l-a încheiat cu câteva luni înainte de termen, el demisionând din Parlament în 23 iunie 2008 întrucât a fost ales primar.

Potrivit CV-ului său, din 1982 şi până în 1991 a fost ajutor ofiţer mecanic, din 1992 şi până în 2001 admninistrator la SC Apollo SRL Rădăuţi, iar în 1999-2001 administrator la SC Bucovina Tex Sa Rădăuţi şi apoi, în 2001-2004, director general la aceeaşi societate comercială.

Afaceri necurate cu terenurile de la Egger - Holzindustrie Schweighofer

Concret, procurorii DNA au probe cu privire la o inginerie funciară de proporţii orchestrată în 2005 de afaceristul rădăuţean Costel Babiuc. Ajutat de judecătorul Bogdan Ilarion Costică Bărbuţă, Costel Babiuc a intrat în posesia unei suprafeţe de teren de 41,59 de hectare.

Babiuc cumpărase 79 de parcele de teren prin contracte de vânzare-cumpărare, dar dreptul de proprietate nu putea fi transmis pe cale notarială întrucât nu se dezbătuse succesiunea şi existau mai mulţi proprietari în coindiviziune, iar succesorii nu îşi înscriseseră respectivul drept de proprietate în Cartea funciară. Terenul a ajuns totuşi în mâna lui Babiuc după ce judecătorul Bărbuţă a emis ilegal, în perioada 22 martie – 18 octombrie 2005, 69 de hotărâri judecătoreşti.

Procurorii DNA au constatat că, printre alte ilegalităţi, judecătorul a emis hotărâri chiar şi în baza a şase contracte care nu avea semnătura vânzătorului, iar într-un caz vânzătorul murise cu 11 ani înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Unele dintre contractele de vânzare cumpărare erau chiar false în totalitate.

Profit de patru milioane de lei din terenuri obţinute ilegal

După ce a pus mâna pe cele 41,59 de hectare, afaceristul Costel Babiuc a vândut terenul către investitorii austrieci care au construit fabrici de prelucrare a lemnului în zona Dorneşti – Rădăuţi. Procurorii DNA susţin că Babiuc a obţinut un profit de aproximativ patru milioane de lei.

Afaceristul Arcadie Plămadă, terorizat pentru o clădire

Procurorii au început cercetările în acest caz după ce au fost sesizaţi cu privire la un caz de şantaş împotriva omului de afaceri rădăuţean Arcadie Plămadă.

În data de 20 iunie 2006, judecătorul Bogdan Bărbuţă, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare falsificat, în baza unei cereri de chemare în judecată nesemnată şi nedatată, a unei cereri de preschimbare a termenului nesemnată şi în lipsa unui extras de Carte funciară, a admis o acţiune civilă prin care l-a făcut proprietar pe un locotenent al lui Costel Babiuc pe o clădire din centrul municipiului Rădăuţi.

La momentul emiterii sentinţei, clădirea se afla în litigiu. În 17 iunie 2008, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că imobilul aparţine unei firme deţinută de Arcadie Plămadă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”