Primar de comună, trimis în judecată pentru obţinerea ilegală de fonduri din PNDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA anunţă trimiterea în judecată a lui Ioan Miculaiciuc, primarul comunei Repedea, judeţul Maramureş, pentru că ar fi obţinut bani din PNDL prin documente false. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză.

Procurorii DNA Baia Mare îl acuză pe edil de obţinere ilegala de fonduri, uz de fals, abuz în serviciu şi luare de mită. Acesta va fi judecat de Tribunalul Maramureş, alături de administratorul unei firme, care este acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită.

DNA susţine că, în anul 2018, în contextul derulării contractului de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiţii: „Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Repedea, Corp A, B şi C” , edilul ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene "mai multe declaraţii false în care ar fi precizat în mod necorespunzător realităţii faptul că lucrările pentru care s-au emis mai multe facturi de către liderul unei asocieri de firme (care subcontractase lucrările respective societăţii celuilalt inculpat) au fost realizate şi recepţionate".

În realitate, lucrările respective fie nu au fost executate, în totalitate sau parţial, fie nu au fost recepţionate, explică anchetatorii.

"Ulterior, după primirea fondurilor nerambursabile (Programul naţional de dezvoltare locală (PNDL)), în valoare totală de 2.269.337 lei, cu încălcarea prevederilor legii privind finanţele publice locale, inculpatul Miculaiciuc Ioan ar fi achitat contravaloarea facturilor respective.

Pentru acest „serviciu” dar şi pentru ca societatea omului de afaceri să încheie noi contracte de lucrări cu comuna Repedea edilul ar fi pretins de la acesta suma de 150.000 - 200.000 lei din care ar fi primit în două tranşe, printr-un intermediar, suma totală de 99.000 lei (40.000 de lei în 31.12.2018 şi 59.000 lei în 03.01.2019)", spun procurorii.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă