Președintele Nicușor Dan, surprins la „low cost” de o româncă. Unde a zburat șeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O româncă s-a aflat luni seară, 14 iulie, în același avion cu președintele Nicușor Dan, într-un zbor Ryanair pe ruta București–Milano. Aceasta a dezvăluit pe rețelele de socializare că președintele a fost însoțit de fiica sa și de SPP-istul acestuia.

Nicușor Dan, în zborul București-Milano/FOTO: Facebook

„La trei locuri în fața mea e Nicușor. Avion low cost, a făcut o aroganță și și-a plătit locurile să fie lângă cea mică.

Later edit: mi-am dat seama că poate a primit automat loc lângă cea mică, dar deja decolasem și nu mai aveam acces la telefon să scriu.

P.S. Noul SPP-ist e drăguț, dar nu e Ionuț”, a transmis aceasta pe rețelele sociale.

Nicușor Dan, surprins într-un zbor spre Milano/FOTO: Facebook

Potrivit FlightAware, aplicație de urmărire a zborurilor, președintele s-a aflat în zborul RYR 8735, ce a plecat din Aeroportul Otopeni luni seară, 14 iulie, la ora 21:26 și a ajuns în Milano, Italia, la ora 22:46.

A fost un sentiment absolut incredibil ca președintele țării să călătorească în același avion (low cost) cu omul de rând. Mai ales că-i știm predecesorii...”, a comentat Petruța Tască. Ea a dezvăluit că președintele a vorbit tot drumul cu fetița sa, iar la finalul zborului soțul său „a mers si i-a mulțumit pentru normalitatea pe care am ajuns să o trăim”.

FOTO: Captură de ecran Flightaware

Cu toate acestea, președintele nu a anunțat nicio vizită externă în Italia, urmând în schimb să meargă în Germania și Austria în zilele următoare, unde se va întâlni cu președintele și cancelarul fiecărei țări pe 18, respectiv 25-26 iulie.

„18 iulie, vinerea aceasta, vom face o vizită oficială în Germania, unde voi avea întâlniri cu Președintele Steinmeier și cu Cancelarul Merz, și cu oameni de afaceri reprezentativi din Germania. 25-26 iulie, vizită oficială în Austria, unde mă voi întâlni cu Președintele Van der Bellen și cu cancelarul Stocker. De asemenea, voi participa la un forum al oamenilor de afaceri (...)

Este foarte important - și de asta am menționat și întâlnirea cu oamenii de afaceri și participarea din Germania și forumul de afaceri din Austria - este foarte important ca dimensiunea economică din relațiile noastre externe să fie dezvoltată”, a transmis Nicușor Dan luni, 14 iulie, la conferința de presă de la Cotroceni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri