Preşedintele CSM: „În mod normal, nimeni nu ar trebui să aibă nicio imunitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Bordea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii FOTO Mediafax

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Adrian Bordea, a declarat vineri, în contextul în care Parlamentul blochează anchetarea unor deputaţi şi senatori, că nimeni, în mod normal, nu ar trebui să beneficieze de imunitate.

"Noi putem vorbi de un raport constituţional justiţie - alte puteri numai în condiţiile în care se încalcă o lege. (...) În mod normal, nimeni nu ar trebui să aibă nicio imunitate. Pentru ce imunitate? De la ce imunitate? De la săvârşirea unor fapte penale? Nu e posibil", a spus judecătorul Bordea, citat de Mediafax.

Preşedintele CSM a menţionat, în acelaşi context, că deocamdată, legea le permite parlamentarilor să voteze respingerea solicitărilor de începere a urmăririi penale pe numele anumitor senatori sau deputaţi, venite din partea parchetelor.

Deputatul Florin Popescu, scăpat de Camera Deputaţilor

În 27 mai, plenul Camerei Deputaţilor a respins, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu - autosuspendat din PMP -, fiind exprimate 224 de voturi "împotrivă" şi 78 "pentru", după ce DNA a cerut avizul pentru arestarea preventivă a acestuia, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a arătat DNA în cerere.

Marius Isăilă, liber după ce 104 senatori au votat împotriva arestătii preventive

În 2 iunie, Senatul a respins solicitarea procurorilor privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Marius Ovidiu Isăilă. Dintre senatorii prezenţi, 104 au votat "împotrivă", 15 "pentru", iar un vot a fost anulat.

Procurorii spun că solicitarea de arestare preventivă a lui Isăilă este justificată de faptul că au fost constatate "repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani".

Potrivit sursei citate, în 2012, Isăilă ar fi solicitat o mită de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a controlului ANAF, el fiind la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor. Actualul senator PSD, alături de consilierul său Ştefan Cristian Ene, ar fi primit 180.000 de euro, în vreme ce un intermediar al mitei a obţinut 20.000 de euro din suma totală.

Un alt membru al Parlamentului căruia, în 7 octombrie 2013, nu i-a fost ridicată imunitatea de către colegii săi este Varujan Vosganian.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, la 2 septembrie 2013, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări