Președintele Austriei dezaprobă decizia Guvernului de a bloca aderarea României la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele austriac Alexander Van der Bellen a declarat, vineri, că regretă hotărârea guvernului său de a bloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, relatează Reuters, conform Agerpres.

Van der Bellen susține că blocarea aderării la Schengen „nu contribuie la o soluție”. Foto AP

Este adevărat că Austria este într-o situaţie dificilă ca urmare a numărului foarte mare de solicitanţi de azil. Dar blocarea (aderării la) Schengen nu contribuie la o soluţie”, a scris președintele Austriei pe Twitter. 

Mai mult decât atât, Van der Bellen și-a exprimat speranța că în scurt timp va fi găsită o rezolvare prin dialog cu partenerii din Uniunea Europeană. 

De asemenea, ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat că este „supărat”„s-a trezit cu documentele juridice” ale extinderii spațiului de liberă circulație pe masă. 

Amintim că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost respinsă, joi, în cadrul Consiliului JAI

Conform unor surse concordante de la Bruxelles, respingerea s-a realizat cu două voturi împotrivă, al Austriei și al Olandei. Totodată, Croația a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete