Povestea emoționantă a două mame angajate în Armată

0
Publicat:

Să fii mămică și angajată în Ministerul Apărării nu este ușor. Poveștile a două femei miliar făcute publice de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Anca Marinela Bradu, militar / Foto: Facebook / MApN

Roxana Davidovits, căpitan, a fost surpinsă în timp ce își strânge în brațe copilul, după șase luni în care a fost în Africa. „Cum a fost misiunea? Cum a fost în Africa? Te mai duci? Ce a fost cel mai greu? Doar o parte din întrebările pe care le primești când ajungi acasă după șase luni. Șase luni în care ai fost rupt de realitatea din România, chiar dacă ai ținut legătura cu familia, prietenii cu învățătoarea, dar nu e același lucru”, spune ea.

Aceasta menționează că nu are răspunsul la toate întrebările, „ce știu sigur este ce a fost cel mai greu, oricât de mult vorbești sau încerci să rămâi implicat, dorul de propriul copil nu poate fi măsurat”.

Roxana spune că în România, pe 8 Martie este și ziua mamei, „cel puțin eu așa îmi amintesc de când mergeam la grădiniță și desenam inimioare sau pictam floricele pentru mama mea”. Ea urează „La mulți ani tuturor mamelor!”.

Mi-am dorit dintotdeauna să port uniforma militară

O altă poveste emoționantă este a Ancăi Marinelei Bradu și a lui Tudor Andrei, mamă și fiu, care au ales să se înroleze în același timp în sistemul militar. Mama face parte din Ministerul Apărării Naționale, la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, în cadrul programului de soldați gradați rezerviști voluntari, iar fiul este în Ministerul Afacerilor Interne, la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni.

„Am facut acest pas, deoarece mi-am dorit dintotdeauna să port uniforma militară, să-mi servesc patria. Sunt o persoană organizată, disciplinată și întotdeauna am iubit sistemul militar. Am întâlnit aici oameni foarte bine pregătiți, înțelegători și relaționez foarte bine cu ceilalți colegi care sunt înscriși în cadrul modulului de pregătire. Este una dintre dorințele mele de suflet și pot afirma cu mândrie că îmi place totul aici, de la hainele militare și armament, până la instrucția militară. Gândindu-mă la faptul că voi depune jurământul militar în același perioadă cu fiul meu, eu aici, în Armata României, ca soldat gradat rezervist voluntar, iar el ca viitor subofițer în cadrul Jandarmeriei Române, mă face să fiu mândră și împlinită sufletește că am ales amândoi această cale. Singurul meu regret este acela că nu am făcut acest pas mai devreme”, ne-a declarat Anca Marinela Bradu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model