Posibilitatea înfiinţării unei firme doar cu buletinul, analizată de Ministerul Justiţiei şi Registrul Comerţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiţiei şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului dezbat din nou, marţi, revizuirea legislaţiei în vederea simplificării şi digitalizării procedurilor de înfiinţare a unei firme. Cele două instituţii au prezentat, luni, 30 de propuneri pentru modificarea legistaţiei.

„Acţionăm pentru ca investitorii să poată înfiinţa o firmă cu buletinul şi actul constitutiv cât mai repede”, a declarat Olivia Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, potrivit unui comunicat al instituţiei conduse de Cătălin  Predoiu.

Dezbaterile pe această temă continuă şi marţi, începând cu ora 15.00, la sediul Ministerului Justiţiei.

În prima zi a dezbaterilor, au fost prezenţi, alături de reprezenanţii MJ şi ONRC, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Camerei de Comerţ Româno-Americane, Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, Camerei de Comerţ Româno-Franceze, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

La lucrări au participat, din partea Ministerului Justiţiei, doamna secretar de stat Olivia Diana Morar şi directorul general al ONRC, doamna Valentina Burdescu.

Ministerul Justiţiei şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au demarat, în data de 22 iunie 2020, consultările pentru revizuirea legislaţiei în vederea simplificării şi digitalizării procedurilor de înfiinţare a unei firme.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani