Polițiștii locali ar putea fi dotați cu dispozitive de tip bodycam. Proiectul de lege a trecut de Senat

0
Publicat:

Polițiștii locali ar putea fi autorizați să efectueze înregistrări audio-video, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, prin dispozitive de tip bodycam.

FOTO: Arhivă

Senatul a aprobat proiectul de lege cu 112 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi patru abţineri. Propunerea legislativă completează Legea Poliţiei locale nr.155/2010, scrie Agerpres.

„În scopul aplicării principiilor încrederii, deschiderii, transparenţei, răspunderii, responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii locali care au în dotare înregistratoarele audio-video portabile de tip Body Worn Camera au obligaţia să le utilizeze pentru înregistrarea de acţiuni desfăşurate în locuri publice în limitele competenţelor stabilite de lege, fără consimţământul persoanelor vizate”, prevede actul normativ.

Când vor putea înregistra fără consimțămân

Astfel, polițiștii locali vor putea folosi bodycam-urile pentru a înregistra fără consimțământ acțiunile de legitimare și stabilire a identității persoanelor care încalcă legea sau sunt suspecte de fapte ilegale, acţiunile de conducere la sediul Poliției a celor care periclitează viața, sănătatea sau ordinea publică atunci când identitatea lor nu poate fi stabilită, precum și acțiunile de descurajare a celor care tulbură ordinea publică sau controalele preventive asupra persoanei și bagajului, inclusiv în situații care impun uzul de armă.

Înregistrările vor putea fi realizate și în cazul constatării unor contravenții privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, nerespectării normelor legale privind convieţuirea socială, încălcării normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, cu dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, încălcării normelor legale privind masa maximă admisă a autovehiculelor şi accesul pe anumite sectoare de drum, încălcării normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.

Poliţiştii locali vor putea face înregistrări şi în cazul aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap, la încălcarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii, în domeniul protecţiei mediului, pentru nerespectarea normelor legale privind domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

„Poliţiştii locali au obligaţia să informeze persoanele vizate că acestea sunt înregistrate”

„În măsura în care circumstanţele permit, poliţiştii locali au obligaţia să informeze persoanele vizate că acestea sunt înregistrate prin intermediul înregistrărilor audio-video portabile de tip Body Worn Camera. Structurile de Poliţie locală sunt obligate să comunice publicului dotarea poliţiştilor locali cu înregistratoare audio-video portabile prin afişarea unor semne vizibile pe uniformele sau echipamentele acestora şi prin publicarea informaţiilor relevante", mai prevede proiectul.

Datele colectate prin bodycam-uri vor fi folosite doar pentru protejarea drepturilor persoanelor, a proprietății și prevenirea infracțiunilor și vor fi păstrate de Poliția locală timp de șase luni, cu excepția cazurilor judiciare.

La finalul acestui termen, înregistrările se șterse. Structurile locale evaluează trimestrial respectarea regulilor, iar polițiștii sunt instruiți anual. Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor va controla prelucrarea acestora și va raporta Senatului.

Încălcările atrag răspundere disciplinară, contravențională sau penală. Organizarea și procedurile de utilizare a aparatelor și gestionare a datelor vor fi stabilite prin ordin comun al miniștrilor Afacerilor Interne și Dezvoltării, autoritățile locale putând elabora planuri și aloca resurse, cu sprijin de specialitate din partea ministerelor de profil.

Regulile și procedurile pentru folosirea aparatelor portabile și prelucrarea datelor colectate vor fi stabilite prin ordin comun al miniștrilor Afacerilor Interne și Dezvoltării. Autoritățile locale pot elabora un plan de implementare, pot dota și operaționaliza sistemul, identificând și alocând resursele financiare necesare, iar ministerele de profil pot oferi sprijin de specialitate.

Senator PNL: „Intervenţiile vor fi mai bine documentate, creşte transparenţa şi este sporită siguranţa”

Senatorul PSD Claudiu-Daniel Catana a declarat că măsura introdusă prin proiect este una „normală" şi „necesară" într-o societate modernă.

În opinia senatorului POT Gheorghe Vela, măsura este necesară pentru creşterea eficienţei la nivelul comunităţilor şi pentru adaptarea instrumentelor administrative la realităţile locale.

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a menţionat că, prin acest proiect, poliţiştii locali au un instrument care să-i ajute să-şi îndeplinească atribuţiile. „Înregistrările pot fi folosite ca probă pentru clarificarea situaţiilor din teren, iar prelucrarea acestor date se va face cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

Modificarea nu schimbă atribuţiile Poliţiei locale, ci oferă un cadru legal clar şi modern pentru activitatea pe care le desfăşoară deja. În acest fel, intervenţiile vor fi mai bine documentate, creşte transparenţa şi este sporită siguranţa, atât a poliţiştilor locali, cât şi a cetăţenilor", a afirmat Pauliuc, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Senatul este primul for legislativ sesizat cu acest proiect, iar Camera Deputaţilor este decizională.