Poliţia Română îşi cere scuze public pentru eşecul în cazul Oneşti după un articol din „Adevărul“ VIDEO
0Poliţia Română îşi cere scuze public pentru intervenţia eşuată de la Oneşti, în urma căreia doi oameni au fost ucişi. Poliţiştii spun, totuşi, că nu cunoşteau antecedentele şi problemele criminalului. Demersul are loc în ziua apariţiei unui articol publicat de „Adevărul”, care analiza exact acest subiect.
Poliţia Română a recunoscut că intervenţia de la Oneşti a fost prost gestionată. Cu acest prilej, IGPR a transmis public scuze şi a prezentat punctual, în cadrul unei conferinţe de presă, greşelile de comunicare, respectiv de operare, din ziua de 1 martie.
„Doresc să adresez condoleanţe familiilor îndurerate şi să cer scuze public în numele Poliţiei Române pentru modul de gestionare a evenimentului de către poliţiştii implicaţi. Cu siguranţă nu-i mai putem aduce înapoi pe cei doi oameni. Important este să clarifIcăm ce s-a întâmplat acolo şi să luăm măsurile necesare, astfel încât acest tip de deznodământ să nu se mai înregistreze pe viitor", a declarat Eduard Miriţescu, inspector general al Poliţiei Române.
„Ca o primă concluzie, în urma evenimentului de la 1 martie, poliţiştii din Bacău nu au documentat suficient autorul faptei - antecedente, ameninţări (...)", a declarat chestorul de poliţie Florentin Brăcea.
Acesta a menţionat că, la finalizarea verificărilor, va fi întocmit un raport cu rezultatul acestora, iar cei care sunt vinovaţi, vor răspunde legal. „Ne aflăm în faţa dumneavoastră pentru a aduce la cunoştinţă primele concluzii ale verificărilor. Ancheta a fost deja preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea de cercetări, potrivit competenţelor", a declarat Florentin Ion Brăcea, adjunct al IGPR.
„Vorbim despre pierderea a două vieţi omeneşti. Cu siguranţă, nu ne aflam aici dacă IPJ Bacău şi-ar fi făcut treaba ca la carte. Nu mă pot pronunţa cu privire la vinovăţia cuiva (...)", a mai declarat Brăcea.
Poliţia Română a oferit o primă reacţie în urma cercetărilor de la imobilul din Oneşti, după dubla crimă din prima zi a lunii martie comisă de către Gheorghe Moroşan (68 de ani). Cei doi muncitori au fost ucişi după ce criminalului i-au fost înmânate nişte documente solicitate, iar situaţia părea că s-a mai calmat. Apoi, poliţiştii au mers cu berbecul să spargă uşa metalică, blocată cu o scară, însă a fost prea târziu, pentru a mai salva vreun ostatic.
„Adevărul” a publicat, joi dimineaţă, o analiză în care arăta că, spre deosebire de poliţiştii americani şi cei din Vestul Europei, care ies în faţa oamenilor şi îşi cer scuze public pentru intervenţiile ratate, nu acelaşi lucru se întâmplă cu poliţiştii români.
Imaginile cu şefii poliţiştilor din SUA cerându-şi scuze public după eşecul unor operaţiuni sunt notorii. Acest lucru nu este valabil însă şi pentru şefii Poliţiei Române, care nu şi-au recunoscut vreo vină şi nu şi-au cerut scuze, în mod public, după acţiuni nereuşite. Exemplul cel mai recent, tragedia de la Oneşti.
Comandanţii acţiunii care au coordonat intervenţia în cazul luării de ostatici de la Oneşti, finalizat în mod tragic cu moartea a doi oameni nevinovaţi, au dispărut pur şi simplu din spaţiul public fără să iasă în faţa oamenilor, cu capul plecat, şi să se scuze pentru lipsa de profesionalism de care au dat dovadă. Nici măcar nu şi-au dat demisia de onoare, ci au fost doar mutaţi în alte funcţii de conducere.
Românii n-au avut parte de scuze din partea conducerii Poliţiei Române nici după cazul Caracal, nici după scandalul abuzurilor făcute de poliţiştii de la Secţia 16 Bucureşti sau după celebrele intervenţii ale mascaţilor care au intrat în forţă în casele unor oameni nevinovaţi. Comunicarea în astfel de situaţii se reduce la deja celebra frază: ” Este o anchetă în curs”.
Sociologul Bruno Ştefan, profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti, a explicat pentru ziarul ”Adevărul” de ce Poliţia Română are o astfel de atitudine de neconceput peste Ocean faţă de oamenii de rând. În concepţia sociologului, rateurile poliţiştilor, care s-au ţinut lanţ în ultima perioadă, au devenit o normalitate, pentru care nu găsesc de cuviinţă să-şi ceară scuze.
„A-şi cere scuze ar presupune un fel de a gândi şi a organiza întreaga instituţie pe valorile adevărate. Or, instituţiile astea au în ele înrădăcinată o altă structură, un alt mental, care este specific unei alte societăţi. Ei sunt convinşi că muncesc mult, bine şi corect şi atunci pentru ce să-şi ceară scuze? Scuzele ar părea o dovadă de ipocrizie pentru că au acţionat în funcţie de resursele pe care le au. Aţi văzut cum este în SUA, ies tot timpul, dau declaraţii de la faţa locului, la noi nu. E o muţenie din cauza unui sentiment de umilinţă probabil pe care nu mai vor să-l arate public şi atunci găseasc alte subterfugii prin care să-şi oblojească rănile acestea psihologice”, a explicat sociologul Bruno Ştefan.
Pe aceeaşi temă: