Platforma de comerț Temu, acuzată de manipularea clienților. Psiholog: Se bazează pe cei care fac acele cumpărături din impuls

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platforma chineză de comerț online Temu este acuzată de asociațiile europene de consumatori că își manipulează clienții prin diverse tehnici, iar aceștia ajung să cumpere produse despre care nu se știe dacă sunt în standarde UE. Experții au explicat pentru „Adevărul“ cât de simplu pot fi manipulați utilizatorii unor astfel de platforme.

Foto: Shutterstock

Asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat, la finalul săptămânii trecute, că au depus o plângere împotriva platformei chineze de comerț online Temu, pe care o acuză că manipulează utilizatorii de internet și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online, transmite AFP. Pe de altă parte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a deschis deja o anchetă în acest caz pentru aceste practici.

Temu, platformă cu peste 75 de milioane de utilizatori lunar în UE, „este plin de interfețe înșelătoare prin care încurajează consumatorii să cheltuiască mai mult pe platformă”, a declarat Monique Goyens, director general al Oficiului European al Consumatorului (BEUC), citată în comunicatul de presă al asociațiilor. BEUC, care cuprinde 45 de asociații independente pentru protecția consumatorului, a depus o plângere împotriva Temu la Comisia Europeană, iar 17 instituții membre au alertat și autoritățile naționale competente. România nu se află printre acestea.

Pe Temu, „consumatorilor li se oferă versiuni diferite, mai scumpe, atunci când au dat click pe un anumit produs și se confruntă cu multe obstacole atunci când doresc să-și închidă contul”, precizează Goyens.

Asta în condițiile în care, pachetul legislativ privind serviciile digitale (DSA) a impus, începând din luna februarie, noi obligații pe toate platformele online pentru a proteja mai bine utilizatorii împotriva conținutului ilegal. Regulamentul interzice, de exemplu, interfețele înșelătoare și impune o transparență sporită a algoritmilor utilizați pentru a viza utilizatorii de internet. Impune controlul identității vânzătorilor de pe platforme și blocarea fraudelor repetate.

Temu „deseori nu reușește să ofere consumatorilor informații esențiale despre vânzătorii produselor și, prin urmare, nu poate indica dacă produsul îndeplinește cerințele UE de siguranță a produselor”, denunță BEUC, în plângerea înaintată Comisiei Europene. Platforma chineză, care a cunoscut o creștere fulgerătoare în Europa în ultimii doi ani datorită unei strategii de prețuri mici, „nu oferă informații suficiente despre sistemele sale de recomandare și despre modul în care diferitele criterii pe care le folosește duc la oferirea anumitor produse”, mai reclamă organizația.

Pressure-selling

În paralel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, recent, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei i-au sfătuit pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. Se au în vedere „potenţiale încălcări ale legislaţiei orizontale privind siguranţa produselor şi protecţia consumatorilor (reduceri neautentice) şi practici agresive – interfeţe manipulatoare (dark patterns), vânzare sub presiune (pressure-selling), recompensarea implicării unei persoane cu un produs sau serviciu cu un premiu (gamification), dar şi alte aspecte (de exemplu, legate de siguranţa produselor)”, au transmis comisarii ANPC.

Șanse mici de anihilare a fenomenului

Analistul economic Adrian Negrescu susține însă că șansele ca autoritățile europene să blocheze platforme precum TEMU sunt destul de reduse. „Asta este realitatea, cred eu, cu toate că aceste platforme au o publicitate foarte agresivă care depășește standardele europene. Acum este adevărat că vorbim de fapt de o entitate care integrează de afaceri ale unor producători din China. Asta înseamnă preț mic, de aici și succesul de pe piață. În aceste condiții, clienții trebuie să fie foarte atenți la specificațiile produselor, inclusiv la mărimile pe care le comandă. În plus, mai este o problemă, cea a site-urilor clonă. Succesul TEMU, de exemplu, este o provocare pentru hackeri care au făcut site-uri clone. La accesarea acestora și la introducerea datelor de card sunteți victime sigure. Așa că mare atenție la adresa http”, a precizat Adrian Negrescu.

Cumpărăturile compulsive

La rândul ei, psihologul Keren Rosner arată că aceste site-uri pun în aplicare tehnici prin care activează cumpărăturile compulsive. „Oamenii văd prețuri mici și simt că au o oportunitate. Nu contează calitatea produselor, văd o oportunitate pe care nu trebuie să o piardă. În momentul în care cumpără simt că se detensionaeză, că nu au pierdut șansa. În plus, aceste site-uri fac ulterior reclamă agresivă, trimit mail-uri și alte mesaje în care își spun că există o ofertă cu dedicație pentru tine. Numai bine ca să le cazi în plasă. Inițial spui că sunt produse ieftine, dar ușor coșul de cumpărături se încarcă. Ca o concluzie, se bazează pe cei care fac acele cumpărături din impuls, fără o prea mare negociere interioară privind necesitatea”, a precizat Keren Rosner.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima