Analiză Planurile ascunse ale lui Putin. Ce urmărește Rusia dincolo de subjugarea Ucrainei și paralizarea UE. „Mergem spre ceva ireparabil”

0
Publicat:

Vladimir Putin nu are planuri numai cu Ucraina și Europa. De fapt, acțiunile agresive împotriva Kievului și cele hibride împotriva UE reprezintă doar vârful unui asiberg. Rusia și-a fixat în realitate obiective și mai importante, decriptate parțial de unii experți.

Rusia lui Putin urmează planuri precise pentru a redeveni forța dinainte de 90. FOTO: Profimedia

Un documentar Arte prezintă aspecte mai puțin cunoscute publicului larg și care ajută la înțelegerea actualelor evenimente și a politicii expansioniste și agresive a Rusiei, dincolo de explicațiile simpliste și incomplete. Experții consultați de canalul de televiziune paneuropean sunt convinși că planurile lui Putin nu se rezumă la Ucraina și nici măcar la Europa.

„De la venirea sa la putere, Vladimir Putin urmărește un obiectiv ambițios, moștenit de la imperiile rusești precedente, țarist și apoi sovietic: conectarea și controlul „celor cinci mări” de la granițele Rusiei – Marea Neagră, Marea Azov, Caspică, Baltică și Albă – pentru a consolida puterea maritimă a țării sale și a-și întări influența în Europa și Asia. Acest proiect a dus la atacul Georgiei în 2008, unde trupele ruse încă sunt staționate, la anexarea Crimeei în 2014, și, eventual, la invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022”, menționează autorii.

Ucraina nu e tot

De fapt, în inima strategiei de restaurare a puterii ruse se află un concept mult mai ambițios decât readucerea Ucrainei în sfera de putere a Moscovei. Este vorba despre ceea ce specialiștii în spațiul ex-sovietic numesc Doctrina celor Cinci Mări. Însuși Vladimir Putin a trasat liniile unei Rusii care nu doar că își apără apele, ci își revendică locul de „mare putere maritimă” pe axa dintre Marea Caspică, Marea Neagră, Marea Azov, Marea Baltică și Marea Albă.

Cu nostalgia fostei Uniuni Sovietice vie și cu testamentul țarului Petru cel Mare, pentru liderul rus prezentul este o încercare de a corecta ceea ce consideră o nedreptate a istoriei. Aici, Putin numește „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”: prăbușirea Uniunii Sovietice.

„Rusia a ocupat într-un timp record locul său onorabil printre marile puteri maritime... Moștenitorii gloriilor militare maritime ale patriei își fac datoria în latitudinile nordice și sudice”, a declarat Putin. Și tot el susține că flota rusă are un singur ordin: „Să nu dăm înapoi și să nu predăm nava inamicului!”

Cercetătoarea Tatiana Kastouéva-Jean explică faptul că acest demers nu este doar militar, ci unul de identitate. Astfel, Putin dorește să regăsească grandoarea URSS și a Imperiului Rus, folosind marea ca un levier de putere.

Geopoliticianul Cyrille Bret completează această viziune, descriind cele cinci mări ca pe o „muraille de Russie” (un zid rusesc), care servește simultan drept fortăreață și rampă de lansare a forței către exterior. „Cele cinci mări constituie un fel de zid, nu chinezesc, ci un zid rusesc care le permite să fie în același timp o fortăreață, dar și un levier pentru a proiecta puterea către lumea exterioară”, spune el.

Fronturile deschise de Rusia

Ucraina și Europa sunt importante, dar nu sunt sub nicio formă singurele vizate. De la Caucaz la Arctica, Rusia are planuri mari, iar dacă în alte țări se fac declarații uitate a doua zi, strategia rusă nu s-a limitat la discursuri. Din 1999 și până în prezent, fronturile de conflict au izbucnit sistematic de-a lungul acestei axe maritime, susțin experții.

Prima victimă a fost Georgia, în 2008, adică chiar în anul în care a avut loc summitul NATO de la București, iar președintele Putin a fost prezent în capitala României. Atunci, el a transmis un avertisment neluat în seamă de nimeni: Ucraina și Georgia nu au voie în NATO, a spus Vladimir Putin, iar la scurt timp a atacat Georgia.

Președinta Salomé Zourabichvili avertizează că Moscova privește Caucazul ca pe un „gât” strategic ce leagă Asia de Europa. La Kremlin, lucrurile se prezintă altfel. Putin susține că Rusia a fost mereu un „garant al securității” în regiune, deși ocupația rusă blochează proiecte europene majore, precum portul Anaklia.

A doua victimă a lui Putin a fost Ucraina. Atacurile „omuleților verzi” din Donbas și anexarea Crimeei fără niciun foc de armă au lovit în inima Ucraina. Rușii își justifică anexările prin conceptul de „Novorossia”, iar pentru asta apelează la istoria care arată că teritoriile au fost date Ucrainei arbitrar în anii '20. Evident, pentru Moscova obiectivul strategic rămâne controlul total al Mării Negre și al Mării Azov, transformând porturi precum Mariopol în „orașe rusești”.

Ideologia inventată pentru a valida ideile lui Putin

Un uriaș și complex aparat de propagandă a lucrat și lucrează 24 de ore din 24 pentru mințile rușilor de rând. Oamenii sunt manipulați, iar pentru asta statul folosește tehnici de persuasiune și informații false care îi reduc pe cetățenii de rând la simpli executanți și îi conving de justețea deciziilor luate sus.

Războiul celor cinci mări are și o componentă spirituală profundă, iar Patriarhul Kirill a transformat retorica religioasă într-un instrument de propagandă. Șeful bisericii ruse a afirmat că în Donbas nu se dă doar o luptă teritorială, ci una împotriva „valorilor” occidentale.

„În Donbass există o respingere principială a așa-numitelor „valori” oferite de cei care pretind puterea mondială. Astăzi există un test de loialitate față de această putere: parada gay. În jurul acestei teme se desfășoară astăzi un război real”, a declarat Kirill.

Arctica: Marele câmp de luptă al viitorului

Marea miză a Rusiei este mai presus de orice Arctica. Aici, interesele sale se ciocnesc cu cele ale Statelor Unite ale Americii și Chinei, dar și UE. Aparent, primele trei pot face anumite compromisuri, dar este evident că acestea vor fi limitate.

Conștient că Occidentul domină Marea Baltică, Putin își concentrează forțele în Marea Albă și în Oceanul Arctic. Cu cea mai mare flotă de spărgătoare de gheață din lume, Rusia vizează controlul Pasajului de Nord-Est. Este o rută care ar reduce timpul de transport între Shanghai și Rotterdam de la 50 la 35 de zile și care ar transforma Rusia în deținătoarea cheilor care i-ar aduce sute de miliarde de dolari la buget.

Izolarea Rusiei îi forțează însă pe marii oligarhi ruși să devină actori ai supraviețuirii economice. Jurnalistul Jyri Hänninen subliniază că oligarhi precum Vladimir Potanin rămân activi în Finlanda și în portul Murmansk, asigurând fluxul de metale critice precum nichelul către Europa. E vorba despre o Europă care, în ciuda sancțiunilor aplicate cu o mână Rusiei face comerț pe ascuns cu cealaltă, într-o mostră de ipocrizie specifică. Astfel, Uniunea Europeană rămâne dependentă de resursele rusești și profită de ele, în timp ce liderii europeni rostesc zilnic sloganuri antiruse și încearcă să își convingă cetățenii că duc o cruciadă împotriva lui Putin, deși pe la spate fac comerț cu Rusia.

„Acesta este Vladimir Potanin, probabil cel mai bogat om din Rusia în acest moment. El este singurul oligarh care încă își conduce compania și în Finlanda, exportând nichel către toate țările europene, deoarece UE are nevoie de aceste metale”, spune jurnalistul de investiații finlandez.

Finalul lumii unipolare

La Clubul Valdai, eveniment la care Vladimir Putin participă an de an, el reafirmat poziția sa de sfidare totală față de Vest. Putin a anunțat finalul lumii unipolare și a aruncat mănușa unui Occident care militar depinde 100% de Statele Unite.

„Lumea unipolară devine de domeniul trecutului. Occidentul nu este capabil să guverneze singur omenirea, dar încearcă cu disperare să o facă, în timp ce majoritatea popoarelor lumii nu mai vor să accepte acest lucru. Aceasta este principala contradicție a noii epoci. Această stare de fapt este plină de conflicte globale sau de un întreg lanț de conflicte, ceea ce reprezintă o amenințare pentru omenire, inclusiv pentru Occidentul însuși”, a tunat Putin.

Documentarul se încheie cu un avertisment sumbru din partea lui Salomé Zourabichvili. Rusia și China desfășoară manevre militare de o amploare inegalabilă (90.000 de soldați, 400 de nave), iar lipsa de „înțelepciune și responsabilitate” a marilor protagoniști ar putea împinge omenirea către o confruntare globală pe care nimeni nu o va putea controla.

„Mergem spre ceea ce este ireparabil, deoarece angrenajul în care s-au angajat forțele de o parte și de alta riscă, poate în ciuda intențiilor inițiale ale acestor protagoniști, să îi împingă spre o confruntare pur și simplu din cauza lipsei lor de curaj, de înțelepciune și de responsabilitate”, e mesajul de la final.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat