Peste 60 de persoane, duse la audieri după violenţele de la proteste. Jandarmeria: 79 de tineri au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 60 de persoane au fost conduse la audieri, joi dimineaţă, în prezent sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în urma incidentelor violente care au avut loc miercuri seară la protestele din Piaţa Victoriei din Capitală. Jandarmeria anunţă că au fost reţinute 79 de persoane.

UPDATE Jandarmeria Română a anunţat, joi, că până în acest moment, în urma acţiunilor şi intervenţiei jandarmilor din cursul nopţii trecute, 79 de persoane au fost reţinute şi conduse către secţiile de poliţie în vederea stabilirii identităţii precum şi a gradului de implicare sau vinovăţie în ceea ce priveşte incidentele petrecute la nivelul Capitalei. Cercetările sunt pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În continuare, analizează imaginile video pentru identificarea altor manifestanţi violenţi. „Începând de noaptea trecută, cât şi în continuare, personalul specializat al Jandarmeriei Române analizează imaginile operative, cât şi materialele foto-video primite din partea cetăţenilor care s-au aflat în Piaţa Victoriei, pentru identificarea şi sancţionarea, conform legii, a persoanelor care au comis fapte antisociale ce au dus la tulburarea ordinii publice“, precizează Jandarmeria.

Acuzaţiile: ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Procurorii efectuează momentan cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Peste 300.000 de oameni au protestat miercuri seara în toată ţara ca urmare a adoptării de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. În Capitală, un manifest ce a reunit circa 120.000 de persoane s-a încheiat cu violenţe. Forţele de ordine au fost atacate de către grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu petarde, cu torţe, cu fumigene şi cu diverse obiecte contondente.

Patru jandarmi au fost răniţi în urma violenţelor, dintre care unul se află încă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

În urma incidentelor de la protestele din Piaţa Victoriei din Bucureşti, până la miezul nopţii de miercuri spre joi fuseseră reţinute 20 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că un raport complet al incidentelor va fi întocmit în cursul zilei de joi.

Enache a mai spus că forţele de ordine au intervenit cu oarecare întârziere în izolarea celor care au aruncat cu torţe şi petarde, pentru a-i proteja pe manifestanţii paşnici care se aflau în zonă, unii chiar însoţiţi de copii.

Astfel, mai întâi au fost lansate apeluri la megafon ca protestatarii să se îndepărteze, pentru ca, mai apoi, jandarmii să poată interveni cu gaze lacrimogene împotriva celor care aruncau cu petarde, torţe şi obiecte contondente.

Georgian Enache a precizat că nu poate spune dacă persoanele reţinute fac parte din galeriile unor echipe de fotbal, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la implicarea unor galerii în protestele de miercuri.

Şi SRI a arătat, joi noapte, că nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestările grupărilor ultras, dar, în măsura în care sunt obţinute date, acestea sunt transmise instituţional. Joi dimineaţă, SRI a transmis că „a acţionat potrivit competenţelor legale, datele şi informaţiile obţinute exclusiv cu privire la prezenţa unor membri ai galeriilor cluburilor sportive la acţiunile publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituţiilor legal abilitate”.

Manifestaţia din Piaţa Victoriei - unde până la 120.000 de oameni au protestat faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea codurilor penale - s-a încheiat în jurul orei 00.40.

 În ultimele ore au avut loc incidente provocate de grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu diverse obiecte contondente, cu torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor, trei fiind civili.

Incidentele la manifestaţia din Piaţa Victoriei au început în jurul orei 21.00, fiind provocate de un grup de 40-50 de persoane, dar şi de un altul, aflat în capătul bulevardului Iancu de Hunedoara, existând informaţii că aceştia ar face parte din galeriile echipelor de fotbal Dinamo şi Rapid.

Anterior, aproximativ 100 de jandarmi fuseseră grupaţi pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, în apropierea Guvernului, pentru că existau informaţii că în piaţă ar putea ajunge câteva sute de suporteri care au asistat la meciul de handbal masculin Dinamo-Steaua.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere