Peste 460 de persoane, supravegheate de poliţişti în urma implementării noului Cod de Procedură Penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au supravegheat 450 de persoane în ultima săptămână FOTO Adevărul Adevărul

465 de persoane, faţă de care s-au dispus măsuri preventive, au început să fie supravegheate de poliţişti, în ultima săptămână, în urma implementării noului Cod de Procedură Penală. 40 dintre acestea sunt arestate la domiciliu.

Pentru 420 s-a dispus control judiciar, 40 de persoane sunt arestate la domiciliu, iar alte cinci persoane supravegheate se află sub control judiciar pe cauţiune, potrivit Poliţiei Române.

„Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale, au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul IGPR, DGPMB şi IPJ-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ”, mai precizează sursa citată.

Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor structuri, la nivel naţional.

„La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora şi a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale”, mai arată aceeaşi sursă.

Potrivit noului Cod de Procedură Penală ă, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă.

Noul Cod de Procedură Penală şi noul Cod Penal au intrat în vigoare la 1 februarie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort