Peste 2.000 dosare de criminalitate economico-financiară cu prejudicii totale de miliarde de lei sunt pe rolul instanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de dosare de criminalitate economico-financiară, cu un prejudiciu total de câteva miliarde de lei, se află pe rolul instanţelor din România în momentul de faţă, se arată într-un raport al Inspecţiei Judiciare.

Controalele au fost demarate în august 2014, fiind realizate pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi pentru curţile de apel, scrie Agerpres. Conform raportului, verificările au fost făcute pentru dosare de spălare de bani, evaziune fiscală şi contrabandă, precum şi cele privind infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Verificările efectuate la nivelul ÎCCJ au arătat că pe rolul instanţei supreme se află un număr total de 61 de dosare.

"Defalcat pe faze procesuale, s-a comunicat existenţa a şase dosare de fond, 18 cauze în apel, 35 de dosare de recurs şi două cauze în recurs în casaţie, perioada de referinţă fiind 01.01.2013 — 01.04.2015. Sub aspectul prejudiciilor înregistrate în respectivele cauze, acestea se situează între limita minimă de aproximativ 7.000 de lei şi limita maximă de peste 300.000.000 de euro", se precizează în raportul IJ.

În cele şase dosare de fond, prejudiciul total stabilit în faza de urmărire penală este de peste 13.700.000 de lei şi de peste 300.000.000 euro. În cazul dosarelor de recurs şi recurs în casaţie, valoarea totală a despăgubirilor civile, stabilite în mod definitiv, este de 100.500 de euro şi de aproape 50.000.000 de lei.

Sub aspectul duratei procedurilor judiciare, cauzele aflate pe fond au durate cuprinse între două şi zece luni, dosarele de apel sunt înregistrate de cel mult câteva luni, fiind soluţionate cu operativitate, iar soluţionarea dosarelor în recurs şi în recurs în casaţie s-a realizat în cel mult un an.

În ceea ce priveşte curţile de apel şi instanţele arondate, la nivelul lunii aprilie a acestui an se aflau pe rol 2.152 de dosare având ca obiect infracţiunile de spălare de bani, evaziune fiscală şi contrabandă, precum şi cele privind infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Dintre acestea, 1.410 din dosare au o vechime în sistemul judiciar mai mică de un an, 673 - între un an şi trei ani, 60 - între trei şi cinci ani, iar opt dosare sunt mai vechi de 10 ani.

Între 1 ianuarie 2013 şi 1 aprilie 2015, au fost soluţionate 2.813 dosare ce aveau ca obiect infracţiuni economico-financiare care au făcut obiectul controlului.

În ceea ce priveşte prejudiciile stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive pronunţate în intervalul 1 ianuarie 2013 — 1 aprilie 2015, acestea se ridică la peste 1,3 miliarde de lei, adică peste 80.300.000 de euro şi peste 149.000.00 de dolari, la care se adaugă sume mai mici în alte valute.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple