Peste 160 de taximetrişti, cercetaţi penal pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 160 de taximetrişti s-au ales cu dosare penale FOTO Arhivă Adevărul

Peste 160 de taximetrişti sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală, iar trei administratori ai unor firme de taximetrie şi o persoană care îi ajuta să fraudeze aparatele de taxat au fost reţinuţi în urma unei acţiuni organizate la nivel naţional.

„În perioada 20 noiembrie 2014 - 2 ianuarie 2015, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, în zona aeroporturilor, porturilor şi gărilor, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi”, se arată într-un comunicat emis joi de Poliţia Română.

Oamenii legii au controlat 9.279 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost constatate 13 infracţiuni şi au fost date 3.893 de amenzi, în valoare totală de 726.484 de lei.

În plus, poliţiştii au ridicat 25 de licenţe de transport, au retras 122 de certificate de înmatriculare şi au reţinut nouă permise de conducere.

Anchetatorii braşoveni au întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt cercetate patru persoane, dintre care trei administratori ai unor firme de taximetrie şi o persoană bănuită că ar fi gestionat sistemul de fraudare a aparatelor de taxat.

Toate cele patru persoane au fost iniţial reţinute, însă magistraţii au decis arestarea la domiciliu a celor trei administratori şi controlul judiciar în cazul celei de-a patra persoane.

De asemenea, au fost deschise dosare penale pentru evaziune fiscală pe numele a 161 de şoferi de taxi, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 1.000.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online