Peste 120 de percheziții la o grupare specializată în afaceri cu dispozitive de vapat cu efecte psihoactive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează 121 de percheziții domiciliare, în 23 de județe și București, într-un caz care vizează, între altele, săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea au efecte psihoactive.

Reteaua utiliza echipamente destul de moderne

Astfel, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane, care ar fi fost angajate sau ar fi controlat două societăți comerciale, din județul Iași, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, se arată într-un comunicat al Poliției Române. 

Acestea ar fi produs și comercializat dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperindu-se, în cursul investigațiilor, substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și, în unele cazuri, inclusiv THC.

În perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional ar fi produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive de tip „VAPE”, care ar fi conținut substanțe care produc efecte psihoactive  (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P)  de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.

Comercializate online

Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor  (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape”, care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi, prin urmare, un efect psihoactiv. 

O parte dintre aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive.

Din cercetările efectuate a mai  reieșit că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC ar fi comercializate preponderent pe piaţa online (site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse), dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA).

43 de persoane duse la audieri

Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011, republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

În urma investigațiilor, au fost identificate 28 de societăți care ar fi comercializat astfel de produse, la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane.

De asemenea, s-a stabilit faptul că minorii ar fi avut acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care le-ar fi vândut astfel de produse, deși ar fi cunoscut efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le-ar fi comercializează fără nicio restricție, inclusiv minorilor.

42 de persoane urmează să fie aduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română, precum și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate din București, Ploiești, Pitești, Timișoara, Cluj, Suceava, Bacău, Galați, Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate din Arad, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Harghita, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Vrancea, Neamț, Buzău, Inspectoratului de Poliție Județean Iași și al Jandarmeriei Române, a mai precizat Poliția Română.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală