Percheziţii la Spitalul Floreasca într-un dosar care îl vizează pe Mircea Beuran. Medicul a fost dus la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Beuran este vizat de un dosar de corupţie

Procurorii anticorupţie fac percheziţii la Spitalul Floreasca, într-un dosar de luare de mită care îl vizează pe profesorul Mircea Beuran. Anchetatorii au descins şi la locuinţa acestuia. După percheziţii, Beuran a fost dus la DNA pentru a fi audiat.

UPDATE  Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat la Realitatea PLUS că a fost contactat de o persoană care i-ar fi dat mită lui Mircea Beuran: „O persoană care i-ar fi dat mită lui Beuran m-a contactat. (…) Este vorba despre 10.000 de euro. Informaţiile pe care le deţineam acum câteva luni cu privire la posibile fapte de corupţie cu privire la Beuran ar putea fi confirmate în aceste zile. Sunt implicate şi alte persoane din sistemul medical, nu numai el. Aş lăsa ca procurorii să comunice numai ce pot în această fază a anchetei penale. (…) Nu e un caz particular, chiar ieri îmi scria un domn despre practicile unor dumnezei medicali. Azi am primit informaţii de la un domn care reprezenta o firmă de medicamente şi care-mi explica cum a dat mită în două tranşe unor doctori care erau şefi de secţie şi care foloseau foamea de bani a unor firme din industria farmaceutică pentru a-şi rotunji veniturile. Eu îi trimit la procurori să-şi facă datoria civică. E trist că oamenii au mai multă încredere în mine uneori decât în instituţii ale statului”, a declarat Emanuel Ungureanu, într-o intervenţie telefonică.

UPDATE Medicul Mircea Beuran se află la sediul DNA, unde a fost dus după terminarea percheziţiilor.

Întrebat de jurnalişti dacă a luat mită, el a negat categoric.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice”, arată un comunicat emis de DNA. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a confirmat că au loc percheziţii la unitatea medicală, precizând că sunt ridicate documente din Secţia Chirurgie 2 care până de curând a fost condusă de Mircea Beuran.

Pacientă incendiată pe masa de operaţii

La începutul lunii ianuarie în presă au apărut mai multe fotografii din sala de operaţie de la Spitalul Floreasca unde o pacientă a ars în timpul unei intervenţiii. Fotografiile îl surprind pe medicul Mircea Beuran, cu ceasul pe mână, în echipamentul de pe secţie. 

Somitatea Beuran intră în sală ca un nesimţit, fără să se dezinfecteze, cu ceasul pe mână, după ce pacienta a fost arsă de rezidentul lui nesupravegheat”, susţinea deputatul Emanuel Ungureanu.

O femeie de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie la Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii. Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, primele informaţii indicând că focul a fost provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool. În 29 decembrie, femeia a decedat. Femeia era pacienta medicului Mircea Beuran.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!