Percheziţii în două județe din România şi la Londra, la proxeneţi care trimiteau tinere să se prostitueze în Marea Britanie. Arestări și sechestru pe bunuri

0
Publicat:

Un britanic şi trei români au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi români au fost plasaţi sub control judiciar, într-un caz de proxenetism şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Percheziții la proxeneți FOTO: Captură video DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  - Biroul Teritorial Buzău, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, au pus în aplicare nouă mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Buzău şi Dolj, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism.

”Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că, începând cu anul 2020, mai mulţi inculpaţi şi suspecţi, pe criterii de rudenie, au constituit, în judeţul Buzău, o grupare de criminalitate organizată, la care au aderat ulterior şi alţi membri, inclusiv doi cetăţeni britanici, în scopul obţinerii de importante beneficii financiare din exploatarea sexuală a unor tinere, precizează sursa citată”, anunță anchetatorii.

Potrivit DIICOT, grupul infracţional organizat a fost structurat pe mai multe paliere, aflate în strânsă conexiune, iar sub coordonarea liderului, membrii au identificat şi recrutat tinere (inclusiv  persoane cu care se aflau în legătură de rudenie sau concubinaj), pe care le-au transportat pe teritoriul Marii Britanii, unde le-au determinat să practice sau să continue practicarea prostituţiei sub directă supraveghere şi coordonarea grupării de criminalitate organizată.În acest context, cetăţenii britanici, membri ai grupării de criminalitate organizată au asigurat transportul, supravegherea şi ”protecţia” tinerelor pe teritoriul Angliei, în Londra şi zona adiacentă.

Sumele de bani provenite din activitatea infracţională au fost însuşite, aproape integral, de către gruparea de criminalitate organizată, menţionează DIICOT.

”Pentru documentarea activităţii infracţionale, autorităţile române şi britanice au semnat, în octombrie 2023, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă - JIT (Joint Investigation Team).  DIICOT – Biroul Teritorial Buzău şi-a atribuit competenţa jurisdicţională cu privire la efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii cetăţeni români, în timp ce Metropolitan Police Service şi-a atribuit competenţa jurisdicţională cu privire la cetăţenii britanici implicaţi în cauză.În urma percheziţiilor efectuate pe teritoriul României au fost găsite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, dispozitive de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă”, anunță DIICOT.

A fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 9 autoturisme (inclusiv de lux) şi mai multe imobile aparţinând membrilor grupului infracţional organizat.Simultan, autorităţile judiciare din Marea Britanie au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în Londra.În aceeaşi zi, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău au luat măsura reţinerii a trei inculpaţi şi cea a controlului judiciar faţă de alţi doi inculpaţi, iar în 9 ianuarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor reţinuţi.

Totodată, sunt continuate investigaţiile cu privire la alţi trei suspecţi, cetăţeni români, implicaţi în cauză.De asemenea, autorităţile judiciare engleze au luat măsura arestării preventive a unui inculpat de cetăţenie britanică.  

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort