Pensiile militare, revizuite până în anul 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a adoptat vineri seară un act normativ referitor la recalcularea pensiilor militare.

Citiţi şi: Cum vor fi recalculate din 2011 pensiile militarilor

Tulcea: Pensionarii militari au protestat la Prefectură

Generalul Adrian Marinescu: “Sunt un asistat pe bugetul țării. Mi-e rușine să spun că sunt fost ofițer !”

Emil Boc a explicat că aceste pensii au fost recalculate până la 31 decembrie 2010 şi au rezultat două situaţii: pensii recalculate pe baza adeverinţelor de venit sau pensii recalculate pe baza salariului brut pe economie.

Pensia, calculată pe baza soldei

Noul act normativ prevede că pensiile militare la calculul cărora s-a avut în vedere salariul mediu brut pe economie vor fi revizuite până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate. Până în martie 2012 va avea loc regularizarea plăţilor. Până la decizia de revizuire, pensiile calculate pe baza salariului minim pe economie şi a adeverinţelor de venit vor fi menţinute la nivelul din decembrie 2010.

Instituţiile din sistemul de apărare vor fi obligate ca, până cel mai târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi să transmită către casele de pensii adeverinţele de venit ale militarilor pensionari. În cazul pensiilor pentru care, până la 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade va fi utilizat cuantumul soldei de grad şi de funcţie minimă corespunzătoare gradului militar deţinut.

Drepturile de pensii revizuite se acordă de la 1 ianuarie 2011 dacă cererea de revizuire, împreună cu actele doveditoare, a fost depusă până la 1 ianuarie 2014 sau de la data întâi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la Casa de pensii peste acest termen.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate