Patru bulgari care furau din maşini oprite în trafic, prinşi de poliţiştii bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulgarii furau maşinile oprite în trafic, după ce le dezumflau roţile

Patru bulgari care furau din maşini oprite în trafic, după ce dezumflau roţile acestora, au fost prinşi de poliţiştii bucureşteni şi duşi la Secţia 11, urmând ca împotriva lor să fie luate măsuri preventive, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

Cei patru - consideraţi foarte periculoşi şi cunoscuţi în ţara de origine - urmăreau maşini în zona marilor magazine. După ce maşinile parcau, iar şoferii plecau la cumpărături, bulgarii le înţepau roţile astfel încât acestea să se dezumfle treptat, necesitând oprirea în trafic.

Infractorii plecau în urmărirea maşinilor respective şi, după ce acestea opreau pentru ca şoferii să schimbe roţile, coborau şi furau borsete, genţi sau poşete cu bani aflate pe bancheta din spate.

Potrivit surselor citate, cei patru bulgari ar fi comis, numai în ultima săptămână, nouă astfel de fapte, folosind un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Trei dintre ei au fost prinşi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar al patrulea, sâmbătă dimineaţă, în zona unui hipermarket de pe Şoseaua Mihai Bravu.

Bulgarii au între 25 şi 35 de ani.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model