Patriciu a pierdut procesul intentat lui preşedintelui Băsescu
0Judecătoria Sectorului 1 a a respins, astăzi, ca neîntemeiată cererea omului de afaceri Dinu Patriciu de a-l obliga pe preşedintele Traian Băsescu să-i plătească daune pentru afirmaţii făcute în timpul campaniei electorale din 2009.
Dinu Patriciu a depus, la 3 decembrie 2009, la Judecătoria Sectorului 1, o acţiune împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cerând instanţei să-l oblige pe acesta la plata sumei de 1 euro, despăgubiri pentru vătămarea drepturilor personale. Ulterior, suma solicitată a fost de doar un leu.
Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii decembrie 2009, după ce a prezentat avizul INEC, care constată că filmul în care apare lovind un copil nu este autentic, că unii încearcă să câştige alegerile prin falsuri şi miniciuni şi i-a transmis lui Dinu Patriciu să-i fie "ruşine".
Într-un alt process, Traian Băsescu, l-a dat în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu, tot în decembrie 2009. Judecătoria Sectorului 1 a decis, în luna octombrie, că Traian Băsescu trebuie să primească despăgubiri civile în valoare de 0,5 lei de la Dinu Patriciu. De asemenea, instanţa l-a obligat pe omul de afaceri să publice în două numere consecutive a câte trei ziare naţionale această decizie.Incidentul ar fi avut loc în timpul unui miting electoral care a avut loc în 2004, în campania electorală pentru Preşedinţie.