„Păsările călătoare zbor în ţări mai calde”. Cum se pierde limba română în şcolile din Ungaria

Stăm sprijiniţi de pereţii Liceului Nicolae Bălcescu din Jula, „capitala românilor din Ungaria”, instituţie de învăţământ cu clasele I-XII cu predare în exclusiv în română. Am intrat, însoţiţi de doamna director şi de un alt profesor, la clasa a III-a, la o oră de limba română. „Păsările călătoare zbor în ţări mai calde”, citeşte de pe tablă o elevă cu strungăreaţă. „Foarte bine!”, îi spune doamna învăţătoare şi o trimite la loc.

În Ungaria trăiesc peste 35.600 de români, spun rezultatele recensământului maghiar din 2011. Până acum trei ani, comunitatea românească din ţara vecină număra în acte doar 8.000 de membri. Explozia demografică nefirească poate fi explicată simplu, odată ce afli că Budapesta alocă anual nişte bani – deloc puţini – fiecărei minorităţi etnice din Ungaria. De cealaltă parte a graniţei trasate prin Tratatul de la Trianon trăiesc 1,2 milioane de etnici maghiari. Ziarul „Adevărul” demarează astăzi un serial despre viaţa acestor oameni, a românilor din Ungaria şi a maghiarilor în România.

Primul episod este despre copiii români din Ungaria, despre cum fac ei şcoală cu predare în română, despre ce-a mai rămas din limba română vorbită acolo, maghiarizată, blocată în timp, învăţată din arhaismele lui Creangă şi ale lui Arghezi, şi actualizată doar din versurile hiturilor lui Guess Who şi Connect-R, pe de-o parte, şi ale cântecelor difuzate la Taraf  TV şi Etno TV de cealaltă.

În următoarele episoade puteţi afla de ce ezită românii să mai vorbească între ei limba părinţilor, de ce le e teamă să-i ridice o statuie Sfântului Andrei Şaguna în faţa Catedralei Ortodoxe Române din Jula, despre cum procedează Budapesta ca să maghiarizeze comunitatea românească din Ungaria şi de ce, pentru comunitatea românească de dincolo de Tisa, 1 Decembrie este cea mai tristă zi din an.

Vă provoc să găsiţi un liceu românesc în care să n-auziţi deloc „deci“, „naşpa“, „chestie“, „fiţă“, „mişto“, „gen“ sau „epic“, nici măcar în pauze. L-am găsit noi: Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Gyula (Jula, cum îi spun românii), un oraş din Ungaria aflat la 12 kilometri de graniţa cu România. Dintre cei 32.000 de locuitori, 974 s-au declarat români la recensământul din 2011. Aici, în oraşul acesta curat şi parcă prea liniştit, în care n-ai voie să fumezi dacă te afli la mai puţin de 25 de metri de staţia de autobuz şi-n care cei câţiva şoferi dau prioritate bicicliştilor care-s foarte mulţi, este capitala comunităţii româneşti din Ungaria. Aici au consulatul, sediul Uniunii Culturale a Românilor, un centru de documentare, redacţiile celor două reviste în română – da, au două publicaţii –, o grădiniţă, o şcoală şi-un liceu româneşti, o stradă Mihai Eminescu şi-un cartier numit Oraşul Mare Românesc. 

Liceul românesc la care vin şi copii maghiari

În toată ţara, 960 de copii învăţă în cele opt şcoli cu predare în limba română sau în sistem bilingv. Dintre ei, 345 învaţă aici, la „Bălcescu“, singurul liceu din Ungaria cu predare exclusiv în română. Pentru prima dată în istoria de 64 de ani a şcolii, în 2013 toate clasele sunt paralele: câte două de-a XII-a, câte două clase de boboci. Nu-s toţi români – câţiva dintre elevii de la „Nicolae Bălcescu“ sunt maghiari. Alţii nici măcar nu locuiesc în Ungaria, ci fac naveta din România. Înseamnă că liceul e unul foarte bun, de vin la el şi maghiari neaoşi, şi români din România, gândim noi cu voce tare. 

Rata de promovabilitate la Bac a fost în 2012 de 100%. Dintre absolvenţi, doar „vreo doi, trei“ n-au mers la facultate. Abecedarele sunt, la clasa I, doar în maghiară. Iar bobocii români oricum nu ştiu o boabă de română. Au clase curate, noi, moderne, echipate – „Aţi văzut proiectorul? La fiecare oră îl foloseşte doamna, le place copiilor!“, instituţiile lor de învăţământ arată mai bine decât cele mai multe şcoli din România, iar în bănci au abecedarele şi caietele de lucru în maghiară.

Româna, ca orice limbă străină

Profesorii sunt foarte deranjaţi de criticile legate de asta – că liceul nu este pur românesc, că limba română se-nvaţă mai degrabă ca limbă străină. Dar exact asta este pentru elevi: o limbă străină pe care unii o vorbesc bine, dar numai la câteva ore de curs, şi alţii – deloc. Acasă, copiii nu vorbesc română, deşi părinţii sunt amândoi români. Pe holuri, în pauze sau când o salută pe directoare vorbesc maghiară. Ştiţi clipul acela care a făcut senzaţie pe internet, în care un român verde a vrut să demonstreze cum nu poţi cumpăra pâine în Secuime dacă o ceri pe româneşte? În Jula, în cartierul numit Oraşul Mare Românesc, pe strada Mihai Eminescu, la 100 de metri de bustul generalului român George Pomuţ, nu întâlneşti problema asta pentru că nimănui nu-i trece prin cap să ceară pâine sau orice în română. 

Limba pe care-o vorbesc copiii e rigidă şi greoaie, fiindcă o învaţă aşa cum au scris-o Creangă şi Arghezi, citind din manuale arhaisme pe care nu le-nţeleg şi care, în timp, şi-au pierdut orice urmă de rost şi corespondent în realitate. Aşa că vorbesc fără „deci“, „naşpa“, „fiţă“, „mişto“ şi „gen“, dar cu „vicleşug“, „iatagan“ sau „şagă“. O limbă cumva blocată în timp, învăţată din poveşti cu zmei şi zâne, actualizată doar când şi când din versurile vreunui hit cântat de Guess Who, Paraziţii, Connect-R, Smiley sau Voltaj, după cum îşi mărturisesc elevii din Jula preferinţele muzicale.

Abecedarul în română, abia în clasa a II-a

Fiecare clasă e împărţită în 3-4 grupe, în funcţie de nivelul de cunoaştere a limbii române, pe baza unor evaluări iniţiale. Aşa funcţionează şi cele două clase de boboci: în una elevii nu înţeleg nimic în română, în cealaltă cei mai buni dintre ei reuşesc doar să-şi spună numele şi vârsta. Ştiu însă cântece şi poezii. Cântă mecanic, fără să înţeleagă cuvintele, lălăind silabele şi uitându-se pe pereţi sau mâzgălind în caiete, aşa cum făceam şi noi. De aceea, abecedarul în română este scos din ţiplă abia în clasa a II-a – dar asta o recunosc doar părinţii. Anul acesta, 116 elevi s-au înscris în clasele I din şcolile româneşti din Ungaria. 

La clasa a III-a, elevii învaţă anotimpurile şi caracteristicile fiecărui sezon. „Păsările călătoare zbor în ţări mai calde“, scrie pe tablă şi pe fişele de lucru ale elevilor. O fetiţă blondă citeşte propoziţia, doamna învăţătoare o laudă cu „foarte bine“, în ciuda conjugării greşite la persoana a treia plural, şi-o trimite la locul ei, în banca lucioasă şi colorată. 

„Câţiva dintre ei nu ştiu deloc română atunci când vin la noi, tot ceea ce ştiu au învăţat aici“, explică pe acelaşi ton justificator, dar şi plin de reproş, directoarea liceului, Maria Gurzău. Pentru că, deşi nimeni nu îndrăzneşte s-o spună, ce s-ar alege de copii dacă, într-adevăr, chiar ar învăţa numai în română? Părinţii ştiu asta, dar numai unii sunt dispuşi să-şi asume. „Am vorbit cu doamna de la grădiniţă să se ocupe mai mult de maghiară, că ne descurcăm acasă cu româna“, spune Naniana Igaş, care locuieşte în satul Méhkerék (Micherechi, în română), aflat la 21 de kilometri de Jula. 

Pentru părinţii din familii precum aceasta, care nu fac parte din comunitatea istorică de români din Ungaria, faptul că micuţii vorbesc ungureşte cât mai bine, fără accent, este un motiv de mândrie şi de linişte pentru viitorul lor.

Născut maghiar, vorbeşte cu accent moldovenesc

La Bac, copiii din şcolile româneşti trebuie să dea trei probe în română. Singuri aleg în ce limbă susţin celelalte probe, adică alte trei, patru, în funcţie de profilul liceului terminat şi de cursurile pe care vor să le urmeze mai departe. 

Şi-apoi? Dacă vor facultate în română, atunci să se ducă-n România: în Ungaria există doar o singură catedră de Limba Română la Universitatea din Szeged (Seghedin, cum îi zic ai noştri). În ultimii 15 ani, 53 dintre absolvenţii Liceului „Nicolae Bălcescu“ au mers la facultate în România. Toţi s-au întors în Ungaria după terminarea studiilor.

Aşa că elevii învaţă română cât să ia note bune la Bac. Clasa a XI-a, o oră de cultură şi civilizaţie a românilor din Ungaria. Copiii citesc despre Iosif  Vulcan, “naşul literar“ al lui Mihai Eminescu, şi despre generalul George Pomuţ, care a luptat de partea unioniştilor în Războiul Civil din SUA şi care i-a pricopsit pe americani cu Alaska, şi mai citesc despre cele trei valuri în care au ajuns românii pe aceste meleaguri. 

Un cu totul alt val l-a cuprins pe tatăl lui Emil Puha (jos, tricou roşu), care vorbeşte cu accent moldovenesc din a doua bancă de pe rândul de la perete. „Pe vremea lui Ceauşescu, tata a venit aici de la Suceava, ca să-şi ia Dacie. Şi şi-a luat nevastă“. Familia Puha, acum cu 10 copii, trăieşte la Micherechi. 

„Există o discriminare pozitivă“

O elevă îmbrăcată într-un costum de blugi citeşte un referat despre János Irinyi, care înainte să fie unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă maghiari a fost chimistul Ioan Irinii.

 Lasă descumpănită umerii în jos şi zâmbeşte complice când profesoara o corectează: „Chibrituri, nu cibrituri” a inventat Irinyi. Aflăm când se termină ora că i-am scăpat de-o lucrare. Ar fi luat note bune, toţi au ştiut să răspundă.  

Toţi profesorii de la Bălcescu sunt români, toţi vorbesc româna, unii au făcut facultatea în România. Unitatea este finanţată exclusiv de la statul maghiar, şi finanţată bine, spune Maria Gurzău. Există cumva chiar o discriminare pozitivă a liceului în comparaţie cu celelalte, apreciază ea: fiind o şcoală pentru o minoritate etnică, legea permite formarea claselor cu numai opt elevi, nivel mult mai scăzut decât cel stabilit pentru şcolile maghiare. 

De asemenea, autorităţile locale din Jula au decis să acorde un sprijin financiar suplimentar liceului, de 230.000 de forinţi (759 de euro) anual pentru fiecare elev, pe lângă banii alocaţi de Budapesta. Sprijinul de la statul român, pe lângă numeroasele vizite ale politicienilor, se rezumă la manuale, burse de studiu pentru absolvenţii de liceu, câte-o tabără în România pentru 15-20 de elevi şi vizite de lucru şi perfecţionare pentru cadrele didactice. 

Tinerii români au Facebook-ul în maghiară

„Schimbatu-s-o”, spune profesorul Mihai Cserhati despre evoluţia din ultimii 20 de ani a limbii române în Ungaria. Cserhati predă de la începutul anilor ’90 la Liceul „Nicolae Bălcescu“ şi, până acum câţiva ani, a fost şi singurul român din Consiliul Local al oraşului Jula. Schimbatu-s-o, pentru că acum 20 de ani încă mai trăiau bunicii. Doar despre ei mai auzi că nu vorbeau deloc ungureşte, că-i învăţau pe cei 

mici „Înger, îngeraşul meu”, ţineau sărbătorile, aveau grijă de „orătăniile” din curte şi nu de „iosad”, cum se spune în acest dialect, săpau cu „hârleţul”, nu cu „arşăul” (din maghiarul „ásó”), iar când afuriseau prin curţi, ei bine, o făceau tot pe româneşte. 

Ungurii au învăţat română la orele de maghiară

Dar mai este vreun român care să nu ştie ungureşte? Acum, nu. Viceprimarul din Micherechi, Bertold Netea, ne povesteşte că, atunci când a intrat la liceu, la Şercad, un sat aflat între Jula şi Micherechi, era în această situaţie. Vorbea maghiară, dar cu accent, aşa că mai degrabă deschidea gura în română. Era în clasa a IX-a de câteva săptămâni şi, la o oră, şi-a dat seama că lumea se uita la el „ca la o maimuţă din circ” pentru că vorbea româneşte. Aşa că profesoara de maghiară de la clasă, în timp ce-l învăţa pe el maghiară, îi învăţa română pe elevii unguri. „N-am înţeles la început de ce făcea asta. Câte-o poezioară,  ceva, în română, la fiecare oră, şi i-a ajutat pe ceilalţi să ne înţeleagă.” 

Acum nu s-ar mai întâmpla aşa ceva, recunoaşte el.

Se vorbeşte tot mai puţin limba română în familie, copiii vorbesc între ei tot în maghiară, au Facebook-ul în maghiară. Părinţii sunt români, ştiu limba, o înţeleg, dar asta-i situaţia, acasă vorbesc în maghiară. Asta-i problema, familia. Copiii aduc la şcoală tot mai puţin din cultura românească, nu-i vorba doar de limbă.   Bertold Netea, viceprimar Micherechi

Sfatul părinţilor: „Ai trecut de sat, lasă limba română!”

Petru Iova e în clasa a IV-a la Micherechi şi a câştigat, anul trecut, locul I la concursul de ortografie în română. Stă în ultima bancă dintre cele patru în care învaţă şase copii, toţi băieţi. „Ce-ţi place cel mai mult la şcoală? - Matematica. Şi-n ce limbă faci mate? - În maghiară.” Acasă, Péty, cum îl alintă mama, şi familia lui vorbesc doar în româneşte. Pe stradă? „Acum vorbim cum trebuie: te opreşti cu un român, vorbeşti româneşte. Te opreşti cu un ungur, vorbeşti ungureşte”, explică Tiberiu, tatăl lui Petru. Iar asta este mare lucru pentru ei, dacă ne gândim că, atunci când erau copii, mamele le repetau la fiecare pas: „Ai trecut de sat, lasă limba română!”. Pentru că, acum 20-25 de ani, în Ungaria ţi se întorcea spatele dacă vorbeai româneşte.

Profesori „importaţi“ din România

Mihaela Baicu este una dintre cele două cadre didactice aduse la Micherechi, din România, la începutul acestui an. Principala condiţie pentru post: să nu ştie deloc limba maghiară. Comunitatea a pornit un proiect-pilot şi speră că, prin aducerea unor profesori care nu ştiu maghiară, copiii vor învăţa mai abitir româna. Când a văzut prima dată anunţul pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean din Bihor, s-a mirat că se caută profesori de limba română pentru Ungaria, nu ştia că acolo se predă în româneşte. A mers la interviu pentru că voia o schimbare, până atunci predase într-un singur liceu din Ştei, şi recunoaşte că era curioasă să vadă cum se desfăşoară o oră de română în Ungaria.

Copiii înţeleg limba română la nivel mediu sau peste mediu, doar că întâmpină dificultăţi în a se exprima. Participând la orele de conversaţie, îi văd implicaţi, dornici să se exprime, întreabă, explică prin diverse moduri cuvintele, astfel încât eu să le ghicesc gândul, ce vor să spună.    Mihaela Baicu, profesoară de limba română la Micherechi

S-a temut că o să fie respinsă pentru că este din România, „dar n-a fost cazul”. Aşa că Mihaela a devenit profesoară de română la Şcoala Generală din Micherechi. Câştigă mai bine decât în România, dar nu ştie cât timp va rămâne aici; la final de an se va trage linie şi se vor analiza rezultatele. 

Binele învinge întotdeauna pe româneşte

Poate că dorul de bunici este cel care-i mână pe profesorii români de la satele din Ungaria să continue o tradiţie care la oraş, dar şi în România, s-a pierdut: cea a povestitorului. În lumea asta cu arici vorbitori, zmei cu trei capete, muşte viclene şi purici, binele învinge întotdeauna pe româneşte. Anual, şcolile româneşti organizează concursuri de povestitori. Unul dintre câştigătorii de anul trecut este clasa a III-a la Micherechi şi vorbeşte cu accent moldovenesc, s-a născut în România, dar a locuit foarte puţin acolo, nu mai ţine minte. Doamna învăţătoare l-a aşezat în prima bancă să stea cu ochii pe el, că-i cam năzdrăvan. Este singurul copil care nu ezită când îl întrebăm ce e el, român sau ungur?, şi ne răspunde zâmbind şi echivoc: „Mai mult român”.

***

Citiţi în cel de-al doilea episod din serialul „Adevărul despre români şi unguri” despre dubla identitate a românilor din Ungaria şi aflaţi cum trăiesc familiile de români din Ungaria. 

Micherechi este singura localitate din Ungaria unde românii sunt majoritari. Doar că şi ungurii sunt majoritari. La recensământul din 2011, dintre cei 2.000 de micherecheni, 1.700 s-au declarat români şi 1.600 – unguri. Câteva întrebări puse anapoda una după alta în chestionar au legitimat dubla identitate: români cu limba maternă maghiara, unguri cu româna ca limbă maternă. Unde-i numeri când tragi linie? 

Adevărul despre români şi unguri. În curând pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită

Citeşte mai multe aticole din campania „Adevărul despre români şi unguri“ 

O echipă de jurnalişti a mers în Ungaria şi a stat de vorbă cu românii de acolo. Le-a aflat problemele, le-a ascultat limba, a văzut cine sunt şi cum trăiesc. Apoi, s-a întors în România, în judeţul Harghita. Acolo a încercat să-i înţeleagă pe ungurii din România. Adevărul vă prezintă povestea celor două comunităţi fără ţară într-un documentar în premieră pentru mediul online românesc.

 Românii din Ungaria nu vor să vorbească despre politică, nici despre Garda Maghiară, nici despre Andrei Şaguna, căruia au vrut, cândva, să-i facă o statuie neridicată nici azi. Nu. Ei vor doar să trăiască în linişte, iar dacă pentru asta trebuie să mai renunţe la câte-un sfânt sau la limbă, fie.

 N-am găsit familie de români din Ungaria care să ne spună că nu s-a adaptat. Toate trăiesc în armonie alături de unguri. Chiar şi o familie care, din cauza discriminării de la şcoală, a fost nevoită să-şi trimită fiica înapoi în România. Familia Bunea s-a mutat aici în august. Cu doi copii şi fără nimic care să-l mai lege de România, Florin, fost angajat al CFR, spune că mai degrabă are încredere în unguri, „cu care te legi la suflet”

 Românii din Ungaria îşi pierd uşor identitatea, însă procesul merge, în unele cazuri, până la simpatia şi aderarea la gruparea de extremă dreapta Jobbik, cunoscută pentru retorica agresivă la adresa românilor şi cu o aprobare tot mai ridicată în statul vecin.

. Budapesta alocă anual fonduri destinate exclusiv fiecărei minorităţi naţionale declarate şi organizate de pe teritoriul său. În cazul românilor, o bună parte din sumă este deturnată de câţiva de băieţi deştepţi care au sesizat că declarându-se români pot câştiga bani frumoşi. Fenomenul este posibil din cauza legislaţiei bizare a Ungariei, care a permis cetăţenilor să-şi declare câte naţionalităţi au vrut la recensământul din 2011.