O femeie de 30 de ani a murit într-un accident pe A1, după ce a intrat cu autoutilitara într-un parapet

0
Publicat:

O femeie de 30 de ani a murit vineri, 25 aprilie 2025, într-un grav accident rutier produs pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș, în apropiere de Răhău. Autoutilitara în care se afla a intrat într-un parapet.

Accident grav pe A1 FOTO: ISU Alba

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 299, în zona municipiului Sebeș, județul Alba, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autocamion. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane.

Salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială a Serviciului de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii evenimentului, în autoutilitară se aflau două persoane din care o persoană încarcerată.

Accident grav pe A1 FOTO: ISU Alba

„Persoana a fost extrasă din autoutilitară de către pompierii militari, însă, din nefericire, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Alba Alex Crişan. 

Potrivit Poliției Române, circulația rutieră este restricționată pe banda 2 a sensului de mers Sibiu-Sebeș, fiind formată coloană de autovehicule de aproximativ un kilometru, în creștere.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete