O doctoriță și o asistentă medicală au fost trimise în judecată pentru moartea unui copil într-un spital privat, după 6 ani de anchetă

0
0
Publicat:

Două cadre medicale au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă, după șase ani și jumătate, fiind acuzate că nu au monitorizat corespunzător un copil de un an și zece luni, care a murit în urma unei hemoragii interne declanșate după o operație.

Copilul a murit în urma unei hemoragii într-un spital privat FOTO Shutterstock

Pediatra care era de gardă și o asistentă au fost trimise în judecată, sub acuzația de ucidere din culpă, pentru că nu l-ar fi monitorizat pe copil după operație, deși avea hemoragie internă. Procurorul Marius Iacob a ajuns la concluzia că Ștefan, băiețelul de doar un an și zece luni, a sfârșit pentru că nu a fost supravegheat de personalul medical al centrului medical priva, potrivit Știrile ProTV.

În octombrie 2018, părinții lui plăteau 11.000 de lei pentru o intervenție chirurgicală de coborâre a unui testicul. După operație, starea lui s-a agravat din pricina unei hemoragii și, în final, a murit.

Parchetul General consideră că responsabilă pentru această tragedie ar fi pediatra care era de gardă. „Omisiunile inculpatei în ceea ce privește monitorizarea stării generale a pacientului minor și a funcțiilor sale vitale au condus la statusul evolutiv nefavorabil și, în final, la decesul pacientului, ca urmare a unui șoc hemoragic apărut în evoluția unei hemoragii interne”, a transmis acesta.

Potrivit surselor din anchetă, cele două inculpate au respins acuzațiile, motivând că băiețelul fusese văzut chiar de medicii care l-au operat.

La rândul ei, mama băiețelului refuză să accepte că doar doctorița și asistenta de gardă ar fi singurele responsabile de tragedie.

„Cele două doamne trimise în judecată nu știu cine sunt, probabil am interacționat cu ele, dar consider că responsabilitatea e în altă parte. Culpa medicală urmată de moartea copilului pleacă de la modul în care a fost efectuată intervenția chirurgicală în sine. Partea a doua ține de monitorizarea care s-a realizat în spitalul privat”, a spus aceasta.

Pe de altă parte, procurorul de caz a clasat cercetările care vizau echipa operatorie, pe motiv că intervenția ar fi fost făcută corect, iar hemoragia nu ar fi avut legătură cu aceasta.

Dosarul în care părinții copilului s-au constituit părți civile și cer nu doar doctoriței și asistentei, ci și spitalului, daune de peste 10 milioane de euro, va fi judecat în primă instanță de Judecătoria Sectorului 1. Întreg ciclul procesual, deci și eventualul apel, va trebui judecat definitiv până în 20 octombrie 2026. După această dată, acuzațiile penale se vor prescrie.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani