O bijuterie ascunsă în inima Maramureșului: 94 de hectare de tradiție autentică și lux, de vânzare

0
Publicat:

Într-o Românie în care autenticitatea întâlnește rafinamentul, un ansamblu imobiliar din Maramureș iese în evidență prin unicitatea sa. Un domeniu de 94 de hectare, situat în satul Botiza, care adăpostește patru case tradiționale maramureșene, complet restaurate, este scos la vânzare.

Casele tradiționale ale Ansamblului Botiza Maramureș scoase la vânzare Sursă Romania Sotheby’s

Botiza este un sat renumit pentru păstrarea tradițiilor maramureșene, iar orice ansamblu imobiliar de pe aceste plaiuri reprezintă o oportunitate rară, fiind adesea asociat cu elemente arhitecturale autentice, precum case din lemn și alte construcții tradiționale. Zona este faimoasă și pentru bisericile de lemn incluse în patrimoniul UNESCO.

O proprietate ce se distinge ca un proiect unic în România, punând în valoare arhitectura tradițională a regiunii, este scoasă acum la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty - singura companie de consultanță imobiliară din țara noastră specializată în promovarea și tranzacționarea proprietăților istorice și artistice, parte din patrimoniul identitar românesc. Este vorba despre un impresionat ansamblu de patru case tradiționale  cu șură, restaurate și renovate, care combină autenticitatea arhitecturii locale cu confortul modern, aflate pe un domeniu vast de 94 de hectare în satul Botiza din Maramureș.

Botiza-Maramureș, zonă istorică, cu biserici din lemn sunt incluse în patrimoniul UNESCO Foto DMS

Sanctuarul din mijlocul naturii

Proprietatea din Botiza nu impresionează doar prin dimensiunea sa, ci și prin atenția deosebită acordată restaurării. Fiecare dintre cele patru case tradiționale a fost transformată într-un spațiu care combină arhitectura maramureșeană – cu pereți din lemn și piatră – cu finisaje moderne ce garantează un confort deosebit. Detaliile fine și mobilierul de design internațional conturează o experiență vizuală unică.

„Clădirile păstrează farmecul autentic al arhitecturii maramureșene. Unicitatea și spectaculozitatea acestui concept de locuire a primit și recunoaștere internațională, proiectul apărând deja în publicații internaționale de lifestyle și design de top. Combinația rară între tradițional și modern face ca proprietatea să fie o adevărată capodoperă arhitecturală, ideală pentru cei care apreciază patrimoniul cultural, dar nu doresc compromisuri în ceea ce privește confortul. Fiecare dintre cele patru case oferă interioare unice în care piesele de mobilă de design din toate colțurile lumii se împletesc cu piese de decor tradiționale. Spațiul de locuit oferă nu mai puțin de 700 mp de suprafață construită desfășurată, împărțiți în patru case și o șură, toate specifice locului”, au declarat reprezentanții Sotheby’s International Realty.

Fiecare casă a fost concepută pentru a fi complet independentă, având bucătărie, zonă de living și dormitoare. Interioarele fiecărei locuințe sunt unice, combinând piese de mobilier de design din diverse colțuri ale lumii cu elemente de decor tradiționale.

Interior case tradiționale Ansamblul Botiza Maramureș Foto Romania Sotheby’s

Proprietate exclusivistă - preț disponibil doar la cerere

Domeniul de 94 de hectare – un adevărat refugiu natural – include pășuni, fânețe și păduri, oferind intimitate absolută și posibilități nelimitate de utilizare. Situată într-o zonă faimoasă pentru bisericile de lemn incluse în patrimoniul UNESCO, proprietatea beneficiază de o amplasare perfectă, în mijlocul unui peisaj maramureșean de o frumusețe rară.

Ansamblul îmbină armonios istoria, tradiția și modernitatea, oferind o oportunitate unică de a trăi în mijlocul naturii, fără a face compromisuri în ceea ce privește confortul sau stilul de viață contemporan.

Extrem de rară pe piață, proprietate este ideală pentru cei care își doresc să dețină în plus un simbol autentic al tradiției și o conexiune profundă cu natura. 

Prețul, disponibil exclusiv la cerere, subliniază caracterul select al acestei oferte, conform unui comunicat emis de Romania Sotheby’s International Realty. Deși detaliile financiare rămân confidențiale, această investiție promite o valoare incomparabilă, atât din perspectivă materială, cât și culturală, pentru cei care aspiră să dețină o bijuterie a autenticității românești.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul