Numărul ultrajelor la adresa poliţiştilor, în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul ultrajelor la adresa poliţiştilor a crescut în ultima perioadă, anunţă reprezentanţii Sindicatului Europol, precizând că angajaţilor din MAI le este frică să mai lucreze pe stradă şi să interacţioneze cu oamenii. O soluţie ar fi modificarea legislaţiei în Parlament.

“Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la numărul ultrajelor care este într-un trend ascendent şi provoacă o stare de teamă în rândul poliţiştilor care activează pe stradă, din cadrul birourilor de poliţie rutieră şi cele de ordine publică. (...) Din 2016 până în 2017 avem un număr de 82 de cazuri în plus faţă de 2016. Pe lângă faptul că sunt foarte multe cazuri, avem şi instanţe unde nu s-au dispus măsuri preventive decât în foarte puţine cazuri. Atunci, cetăţenii care fac asemenea acte faţă de poliţişti tind să fie relaxaţi”, a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele filialei Brigada de poliţie Rutieră din cadrul Sindicatului Europol, Andrei Ovidiu.

O soluţie pentru a rezolva ultrajele la adresa poliţiei ar fi creşterea numărului de angajaţi.

“Deşi nu avem o infracţionalitate ca în ţările din Vest, cel puţin pe hârtie, noi considerăm că cu cât ar fi mai mare numărul de poliţişti şi noi am lucra altfel şi cetăţeanul va dormi mai liniştit ştiind că există sloganul “Poliţia veghează”,“Siguranţă şi Încredere” (...) Nu văd să fie un caz de ultraj mai grav decât altul. De la modul de exprimare şi până la agresiunea fizică încadrarea este la fel, dar ar trebui luat în calcul şi tratat cu o mai mare seriozitate poate de către colegii procurori”, a mai explicat Andrei Ovidiu.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată