Nouă iniţiativă parlamentară de înăsprire a pedepselor pentru abuzuri sexuale asupra minorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La nivelul ţării noastre, conform datelor înregistrate de Consiliul Suprem al Magistraturii, în ultimii 9 ani au fost înregistrate 8543 de cazuri de viol şi 2927 de cazuri de act sexual cu minor.

O iniţiativă legislativă care prevede înăsprirea legii referitoare la infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor a fost depusă în Parlament de către deputata independentă Oana Bîzgan. Propunerea prevede o serie de modificări prin care persoanele care săvârşesc abuzuri sexuale împotriva minorilor să nu mai primească circumstanţe atenuante.

Abuzurile sexuale asupra minorilor reprezintă o încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor acestora, având consecinţe alarmante asupra dezvoltării lor emoţionale. Conform Convenţiei cu privire la drepturile copilului, copiii trebuie să fie protejaţi de orice formă de violenţă sau abuz, inclusiv de abuzul sexual. Pe fondul lipsei dovezilor care să ateste constrângerea minorului la întreţinerea actului sexual sau imposibilitatea acestuia de a se opune, legea permite ca astfel de infracţiuni să fie încadrate ca act sexual cu minor, nu ca viol. Astfel, în contextul în care ne confruntăm cu o recidivă de 70%, abuzatorii ajung să primească pedepse minime sau cu suspendare, rămânând în libertate, de cele mai multe ori în acelaşi domiciliu cu victimele pe care le-au abuzat. 

„Legea spune că un minor cu vârsta de până la 14 ani nu răspunde penal pentru faptele sale. Dar dacă vorbim despre victime cu aceeaşi vârstă, avem cazuri incredibile în care nu doar că a fost implicată lipsa dovezilor pentru neacordarea consimţământului, dar victimele au fost considerate vinovate pentru abuzul suferit, fiind suspectate ca având un comportament neadecvat sau o vestimentaţie nepotrivită. În cazuri în care abuzatorii au de 3 sau de 4 ori vârsta copilului, statul român protejează abuzatorul şi acuză victima.”, susţine iniţiatoarea proiectului – Oana Bîzgan, deputată independentă. 

La nivelul ţării noastre, conform datelor înregistrate de Consiliul Suprem al Magistraturii, în ultimii 9 ani au fost înregistrate 8543 de cazuri de viol şi 2927 de cazuri de act sexual cu minor, încadrate atât după Codul Penal cât şi după Noul Cod Penal. În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătorilor, doar 42,17% cazuri au sfârşit prin condamnări definitive. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare şi doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenţie. Dintre persoanele condamnate la executare în detenţie, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani.   

Conform acestei iniţiative, pedeapsa minimă pentru cazurile de viol, cazurile agravante de act sexual cu minor şi cazurile de act sexual cu un minor cu vârsta de până la 16 ani vor primi pedeapsa minimă de 4 ani, implicit cu executare. De asemenea, astfel de infractori sexuali, dar şi cei care săvârşesc fapte precum racolarea minorilor în scopuri sexuale, vor putea fi arestaţi preventiv încă de la prima abatere, lucru care nu era posibil conform legislaţiei actuale. 

Iniţiativa legislativă a fost depusă astăzi la Senat, fiind susţinută de peste 75 de parlamentari din toate formaţiunile politice. 

După cazul Caracal au existat mai multe propuneri de înăsprire a legislaţiei penale pentru acest tip de cazuri. Experţii din domeniu sunt de părere că înăsprirea pedepselor reprezintă cea mai putin eficientă metodă de a combate aceste infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort