NATO pregătește o descurajare nucleară

0
Publicat:

NATO nu renunță la exercițiile anuale de descurajare nucleară, „Steadfast Noon”, care vor avea loc săptămâna viitoare, deoarece anularea acesteia acum ar trimite un semnal greșit Moscovei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă.

La exerciții vor participa, cel mai probabil, si bombardiere strategice Boeing B-52 Stratofortress

„Este un exerciţiu de rutină care are loc în fiecare an pentru a ne menţine capacitatea de descurajare eficientă şi în siguranţă. Rusia ştie că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie niciodată purtat”, a explicat şeful NATO.

Acest exercițiu, care va avea ca bază de plecare Olanda, vine în ciuda tensiunilor în creștere din cauza războiului din Ucraina și a insistenței președintelui Vladimir Putin că nu blufează cu privire la utilizarea tuturor mijloacelor disponibile pentru a apăra teritoriul rus. „Monitorizăm îndeaproape forțele nucleare ale Rusiei”, a declarat Stoltenberg, care a mai precizat că „nu am văzut nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei, dar rămânem vigilenți”.

Despre „Steadfast Noon“

În cadrul exercițiului „Steadfast Noon” vor fi desfășurate avioane de luptă capabile să transporte focoase nucleare, dar la manevre nu va fi utilizată muniție reală. Cel mai probabil va fi vorba de bombardiere strategice Boeing B-52 Stratofortress americane aduse deja în Marea Britanie. Acestea vor fi însoțite în misiuni de avioane de luptă din diferite țări NATO, dar și de aeronave de supraveghere și realimentare. Conform unor surse militare, 14 dintre cele 30 de țări membre NATO vor fi implicate în exercițiul care a fost planificat înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie. Cea mai mare parte a manevrelor va avea loc la mai mult de 1.000 de kilometri de Rusia.

Recent, două bombardiere strategice americane de tip B-52H Stratofortress au participat la exerciții aeriene desfășurate în proximitatea coastelor Norvegiei și în spațiul aerian al Germaniei, într-o misiune de tip Bomber Task Force. Ele au fost însoțite de avioane F-35 din Norvegia, F-22 din SUA și F-18 din Finlanda. Mai mult, în luna august, bombardierele americane au efectuat zboruri de instrucție și deasupra României, unde au și fost realimentate.

Conform unor surse militare, bazele aliate din Europa dotate cu arme nucleare sunt cele din Kleine Brogel-Belgia, Büchel-Germania, Aviano și Ghedi-Torre din Italia, Incirlik-Turcia și Volkel din Țările de Jos, iar cea din urmă ar fi punctul de plecare pentru exercițiul din acest an.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare