„Nadia Comăneci“, prima clinică a Patriarhiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul medical poartă numele celebrei gimnaste care a donat aproximativ două milioane de euro pentru dotarea unităţii. Clinica inaugurată ieri de Patriarhul Daniel oferă servicii gratuite celor care au contracte la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi persoanelor defavorizate.

Clădirea cochetă situată în apropierea Bisericii Sfântul Spiridon Vechi, la câţiva paşi de Calea Victoriei, a fost ridicată pe parcursul a trei ani, cu cinci milioane de euro, bani strânşi din donaţii şi din sponsorizări.

„Iniţiativa îi aparţine părintelui paroh Ion Iordache, care a avut capacitatea organizatorică şi puterea de a convinge oameni cu inima mare să contribuie la ridicarea acestui centru“, a spus părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei.

Clinica va oferi asistenţă şi consultaţii gratuite atât persoanelor asigurate, cât şi celor fără asigurare medicală, în specialităţi precum pediatrie, medicină internă, cardiologie, ORL, ginecologie şi oncologie.

Centrul va asigura şi alte servicii de îngrijire medicală şi socială, oferind asistenţă  la domiciliu bătrânilor bolnavi şi celor singuri, dar şi  persoanelor nedeplasabile. Întregul complex va fi complet funcţional până la 10 iunie, când vor fi inaugurate şi celelalte aripi ale clinicii, în prezenţa gimnastei Nadia Comăneci.

Cantină socială pentru copii

Centrul dispune de o cancelarie a bisericii, o farmacie cu şase laboratoare de analiză, precum şi de o cantină socială unde vor putea fi hrăniţi, de trei ori pe zi, copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, preluaţi de la serviciile sociale din cadrul Primăriei Capitalei.

Tot în cadrul centrului există trei săli de cursuri în care vor primi meditaţii gratuite copiii supradotaţi proveniţi din familii sărace. Potrivit părintelui paroh Ion Iordache, tinerii vor putea învăţa de la profesori universitari pensionaţi limbile germană, engleză, spaniolă, franceză, dar vor lua şi lecţii de română, matematică, fizică şi chimie.

Clinica dispune de 20 de cabinete medicale dotate cu aparatură de ultimă generaţie şi de un personal format din 20 de medici, printre care şi fostul ministru al Sănătaţii din cabinetul Năstase, Daniela Bartoş (medic cardiolog).

„Aşa cum părintele Daniel spune că între Liturghie şi filantropie nu trebuie să existe niciun fel de fisură, ne-am străduit să împlinim opera caritabilă astfel încât cel care doreşte să se însănătoşească să aibă posibilitatea să cerceteze bisericuţa Sfântul Spiridon Vechi şi să se îngrijească din punct de vedere social şi medical la clinică“, a declarat părintele Ion Iordache, paroh al bisericii Sfântul Spiridon Vechi, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Române.

Părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei, a precizat că, în prezent, fiecare parohie încearcă să acceseze fonduri europene pentru a deschide clinici socio-medicale.

Un spital al Patriarhiei, la Iaşi

Anul trecut, în cartierul CUG din Iaşi, a fost inaugurat Spitalul Providenţa, parte a Complexului Medico-Social care aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, înfiinţat la Iaşi în urmă cu 10 ani. Unitatea medicală funcţionează într-o clădire nouă, fiind dotată cu aparatură de ultimă generaţie.

Pe lângă saloane şi sălile de operaţie, pacienţii au la dispoziţie o sală de lectură, bibliotecă şi o capelă.  Aici, asiguraţii pot fi consultaţi gratuit de specialişti, cu condiţia să aibă trimitere de la medicul de familie. 

Complexul mai cuprinde şi alte imobile unde sunt îngrijite persoane cu o situaţie financiară precară, persoane abuzate sau dependente de droguri.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate