Motivare. Lăsarea în libertate a ginerelui lui Vasile Blaga ar crea „oroare şi revoltă în societate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăsarea în libertate a lui Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, ar genera „doar oroare şi revoltă în societate”. Asta arata magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care afaceristul a fost trimis în spatele gratiilor pentru 30 de zile.

Mai exact, judecătorii precizează că lipsa unei „reacţii ferme” a sistemului judiciar şi lăsarea lui Rudeanu în libertate ar induce „perturbări grave ale disciplinei publice”, ale respectului faţă de lege, „stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase”, potrivit Mediafax.

De asemena, magistraţii arată că, cercetarea în libertate a Andrei Rudeanu ar genera „doar oroare şi revoltă în societate” şi „un sentiment acut de insecuritate, dar şi o încurajare a altor subiecţi de a desfăşura astfel de activităţi ilicite menite să le creeze un avantaj material rapid şi uşor”.

„Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind pentru prima oară implicat într-un raport penal de conflict, precum şi faptul că realizează venituri licite, are familie organizată, un copil minor în întreţinere, domiciliu pe teritoriul ţării, nu poate justifica, cel puţin la acest moment, reţinerea unui grad de pericol social redus, de natură a permite luarea unei măsuri preventive mai puţin intruzive”, se mai notează în motivarea deciziei de arestare.

Andrei Rudeanu a fost arestat preventiv, pe 22 mai, de magistraţii Tribunalului Bucureşti în dosarul înc are este acuzat de evaziune ficală.

Cum fenta Ionuţ Rudeanu statul prin firme fantomă

Procurorii notează în referatul prin care cer arestarea lui Ionuţ Rudeanu că, „pentru a diminua impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, în perioada ianuarie 2010 – aprilie 2014, Ionuţ Andrei Rudeanu, în calitate de asociat al SC Axis Corporate Security, a înregistrat în contabilitate achiziţii de bunuri sau prestări servicii fictive în valoare de 4.270.945 lei, plus TVA în cuantum de 982.840 lei, executtate de societăţile SC Biovros SRL, SC, Biotehnical Industrial SRL, SC Aedificia 2002 Construct SR şi SC Factory Exclusiv SRL”.

Toate aceste societăţi, spun anchetatorii, nu aveau niciun angajat, nu deţineau niciun autovehicul, şi nu figurau cu niciun imobil, având un comportament de tip fantomă.

Numele lui Blaga, în dosarul ginerelui

Numele liderului PNL apare menţionat în declaraţia unui martor din dosarul ginerelui său. Mihai Neicu, patronul Nei Gurad, le-a declarat anchetatorilor că „în perioada septembrie 2010 – primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Vasile Blaga, la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să îl ajut pe ginerele său, numitul Ionuţ Rudeanu, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie SC Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare participării la licitaţii publice)”, arată martorul în declaraţia dată în faţa anchetatorilor.

În acest sens, spune martorul, s-a întâlnit a doua zi cu Ionuţ Rudeanu şi cu soţia acestuia, la hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru a discuta de spre dezvoltarea firmei de pază nou înfiinţate.

De asemenea, acesta a precizat că s-a convenit ca firma Nei Guard SRL să participe împreună cu societatea Axis Corporate Security la o licitaţie organizată de Administraţia Naţională a Drumurilor – Filiala Timişoara, pentru furnizarea serviciilor de pază, licitaţie pe care spune că a şi câştigat-o.

Abonată la contracte pe bani publici

Medic stomatolog de meserie, Ionuţ Rudeanu s-a lansat în afaceri în 2009, la un an după ce s-a căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga, Agathe. Rudeanu este el însăşi beizadea, fiind nepotul fostului baron local PSD, Mihai Rudeanu, preşedinte Consiliului Judeţean Hunedoara în perioada guvernării Năstase.

Axis Corporate Security a obţinut primul contract cu statul la doar două luni după ce primise licenţa de funcţionare. În asociere cu Nei Guard, firmă deţinută de Mihai Neicu, Axis Corporate Security a obţinut de la CNADNR un contract de 2,6 milioane de lei. În 2012, firma a câştigat şi contractul de pază a unităţilor miniere din Valea Jiului. Presa a relatat că societatea a fost sancţionată de mai multe ori de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile faţă de angajaţii care se ocupau cu paza unităţilor miniere.

De asemenea, firma lui Rudeanu a câştigat contracte cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru paza unor poduri aflate în patrimoniul regiei. 

În 2013, Axis Corporate Security a mai obţinut de la CNADNR contracte în valoare totală de 15,7 milioane de lei. Drumurile pe care le-a păzit firma ginerelui lui Vasile Blaga sunt Bucureşti-Piteşti, Bucureşti-Lehliu, Lehliu-Cernavodă, Cernavodă-Constanţa, Ovidiu-Agigea, Bucureşti-Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Dezvăluiri șocante din dosarele Epstein: mărturia unei victime despre întâlnirea cu Trump la 14 ani și fotografiile compromițătoare cu prințul Andrew
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor