Modificările aduse Legii evaziunii fiscale seamană cu „vânzarea de indulgenţe religioase”.  Procurorii cer reexaminarea actului normativ

Asociaţia „Mişcarea pentru apărarea statutului procurorilor” (AMASP) cere, vineri, reexaminarea modificărior aduse legii privind combaterea evaziunii fiscal, reclamând o dezincriminare mascată. „Este probabil inspirat din sistemul cumpărării indulgenţelor religioase”, arată procurorii.

Potrivit AMASP, la data de 01.04.2021 a fost publicată legea nr. 55/2021 de modificare a dispoziţiilor legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În cuprinsul actului normativ modificator au fost incluse 2 dispoziţii de atenuare sau eliminare a sancţionării persoanelor care au săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 8 şi 9 din legea nr. 241/2005 (rambursări ilegale de TVA şi evaziune fiscală).

Efectul cumulat al acestor dispoziţii este acela de stabilire a unuia dintre cele mai blânde regimuri de sancţionare din Uniunea Europeană şi de încurajare a săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală.

„Având în vedere că organismele internaţionale califică evaziunea fiscală ca infracţiune gravă iar în acest moment, prin operaţionalizarea EPPO, o parte din competenţa de investigare a acestor infracţiuni va fi transferată către această instituţie, fiind considerate infracţiuni care aduc atingere intereselor Uniunii Europene, solicităm puterii legislative şi puterii executive să reexamineze aceste modificări şi să abroge dispoziţiile care în realitate sunt o formă de dezincriminare mascată”, a transmis, vineri, AMASP.

Prag ridicat de evaziune, sancţionabil doar cu amendă

Procurorii subliniază că, într-o primă etapă, legiuitorul a statuat posibilitatea aplicării pedepsei amenzii în cazul în care prejudiciul care nu depăşeşte suma de 100.000 de euro este achitat de suspect/inculpat şi obligativitatea aplicării pedepsei amenzii atunci când prejudiciul achitat nu depăşeşte 50.000 euro.

„Cu surprindere observăm că, dincolo de această atenuare a sancţiunii în cazul faptelor pe care legiuitorul le consideră de o gravitate redusă, prin art. 10 alin. 11 şi 12 din aceeaşi lege se creează o impunitate absolută, indiferent de valoarea prejudiciului, atât timp cât cel puţin unul dintre participanţii la comiterea faptei este dispus să plătească prejudiciul şi un procent adiţional de 20%”, arată procurorii.

Se ajunge astfel ca gravitatea faptei şi consecinţele comiterii infracţiunii să fie evaluate, contrar criteriilor din dreptul procesual penal, doar prin raportare la capacitatea şi voinţa făptuitorului de a plăti o sumă în plus, „probabil inspirat din sistemul cumpărării indulgenţelor religioase”.

„În mod absurd, în această construcţie legislativă, unei persoane care a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 90.000 de euro i se va aplica totuşi pedeapsa amenzii, chiar dacă achită prejudiciul însă nu mai poate achita un procent adiţional de 20% în timp ce unei persoane care a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1 milion de euro nu i se va aplica nicio pedeapsă dacă este dispusă să achite în plus «comisionul» de 20% pentru bugetul statului”, au mai transmis procurorii.

De ce trebuie să ţină cont legiuitorii

AMASP subliniază câteva aspecte care ar fi trebuit avute în vedere:

• În România funcţionează un număr de circa 1,2 milioane de societăţi comerciale active şi încă 200.000 suspendate.
• În anul 2020 deficitul de încasare a TVA a fost cel mai mare din Uniunea Europeană (circa 34%), media europeană fiind de 9.2%.
• În România activitatea de urmărire penală a infracţiunilor economico-financiare (deci nu doar evaziune fiscală) este exercitată de un număr de maximum 250 de procurori şi 3000 de poliţişti. 
• În acest moment nu există o analiză a numărului de dosare penale care să aibă ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală în toate formele sale prevăzute de Legea 241/2005.
• Aparent, doar în municipiul Bucureşti există înregistrate peste 5.000 de dosare penale la un număr de circa 25 de procurori desemnaţi să efectueze astfel de anchete. Din totalul numărului de astfel de dosare, rechizitorii sunt efectuate cam in 7-8 % dintre cauze.

Un contribuabil face, în general, obiectul unui control fiscal cam după 3-4 ani, uneori mai mult. În alte state europene, spre deosebire de România, există de mai multi ani sisteme informatice fiscale bine puse la punct, baze de date care generează cu uşurinţă analize de risc, facilitând identificarea zonelor cu grad ridicat de risc şi, în consecinţă, controale şi măsuri în zonele respective.

După această perioadă de timp în care contribuabilul a putut sustrage sumele datorate bugetului de stat, în cazul în care există o sesizare a autorităţilor judiciare, instrumentarea unui dosar penal (poliţie şi parchet) durează între 1 şi 3 ani, în funcţie de dificultate, de probatoriu, de valoarea produsului infracţional. Aceeaşi durată există şi la instanţa de fond, apoi o altă perioadă în apel.

Printr-un simplu calcul matematic, având în vedere că dobânda medie pentru credite acordate persoanelor juridice este de 10% anual, este evident că persoana care este dispusă să încalce normele de drept penal material, va fi mai degrabă tentată să îşi asume riscul de a fi obligat peste 7 ani de la comiterea faptei să plătească taxele şi impozitele sustrase, în cazul în care este prins de autorităţi, cu o dobândă globală de 20% şi fără a risca să i se aplice o pedeapsă”, au mai transmis procurorii.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în 31 martie, actul normativ privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale