Ministrul Muncii vrea o nouă lege a pensiilor care va aduce „respect și echitate”

0
Publicat:

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu a afirmat că își dorește ca noua lege a pensiilor să aducă „respect și echitate”. 

1 octombrie - Ziua persoanelor vârstnice - FOTO Shutterstock

"E o zi importantă pentru mine ca ministru care, prin mandatul meu, mi-am asumat să cresc calitatea vieţii celor 5 milioane de vârstnici, din care 4.765.133 sunt pensionari în sistemul public. Am menţionat numărul exact pentru că fiecare contează. Iar noua lege a pensiilor vreau să le răsplătească anii de muncă în condiţii grele. Vreau o lege care să aducă respect şi echitate", a scris Simona Bucura-Oprescu pe o reţea de socializare. 

Aceasta crede că ar trebui să le acordăm persoanelor în vârstă respect în fiecare zi  "atât ca reprezentanţi ai statului român, prin politici publice, dar şi ca oameni". 

"Apăsarea sufletească a vârstnicilor români nu este doar nivelul veniturilor, ci şi dorul. Dorul de copiii şi nepoţii plecaţi din ţară printre străini, dorul de oamenii pe care îi iubesc. Trebuie să le acordăm respect în fiecare zi, atât ca reprezentanţi ai statului român, prin politici publice, dar şi noi ca oameni: să petrecem timp cu ei, să le cerem sfatul, să le oferim o îmbrăţişare! N-au avut o viaţă uşoară. Şi n-o au nici acum, să recunoaştem cu toţii, dacă vrem să schimbăm ceva! Cum ar fi ca ridurile de pe chipurile vârstnicilor să fie mai degrabă de la momentele în care au zâmbit? Le doresc viaţă lungă, cu sănătate, bucurii şi cu oamenii dragi alături! La mulţi ani!", adaugă ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. 

În fiecare an, la 1 octombrie este sărbătorită Ziua internaţională a persoanelor vârstnice și are scopul de a atrage atenția asupra drepturilor acestor persoane, dar și de a promova o imagine pozitivă a îmbâtrânirii, prin incluziune socială, fără discriminare, scrie Agerpres. 

Această dată a fost stabilită pe 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluţiei nr. 45/106. 

În ultimii 40 de ani, numărul persoanelor vârstnice aproape s-a triplat, ajungând la 761 de milioane în 2021. ONU estimează că numărul persoanelor de peste 60 de ani va ajunge la 1,4 miliarde în 2030.

În țara noastră, persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste reprezentau 10,3% din totalul populației, în 1990. Însă, potrivit unui raport INSSE de la 1 ianuarie 2021, în România erau peste 3,8 milioane de persoane în vârsto de peste 65 de ani. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8, în ianuarie 2020, la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, în ianuarie 2021, potrivit sursei citate.

Datele Eurostat arată că speranța de viață în țara noastră este de 72,8 ani, în timp ce medie europeană este de 80,1 ani. Spania este țara cu cea mai mare speranță de viață, 83,3 ani, urmată de  Suedia (83,1 ani), Luxemburg și Italia (cu 82,7 ani).

România se plasează pe penultimul loc la capitolul speranță de viață, înaintea Bulgariei, țara cu cea mai mică speranță de viață din UE, respectiv 71, 4 ani, potrivit datelor Eurostat.

 În acest an, Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice, sărbătorită pe 1 octombrie,  are ca temă "Îndeplinirea promisiunilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pentru persoanele în vârstă: de-a lungul generaţiilor".

Și primul ministru, Marcel Ciolacu a făcut declarații cu ocazia acestei zile. 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”