Ministrul Justiției despre cazurile mediatizate cu minori agresați sexual: „Astfel de personaje nu au ce căuta în mediul educaţional"

0
Publicat:

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, marţi, după mediatizarea cazurilor de minori agresaţi sexual, că nimic nu poate fi "mai crud, mai abject" decât a folosi influenţa sau autoritatea în scopul manipulării minorilor, "cel mai trist'' fiind că acuzaţii sunt dintre cei implicaţi în actul educaţional.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției FOTO: Facebook/Alina Gorghiu

"Două subiecte de presă care au şocat opinia publică, în mai puţin de patru zile! Un bărbat, cunoscut ca antrenorul de genii, a fost prins sâmbătă în flagrant, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor. Astăzi (marţi - n.r.), directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Piteşti a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale, timp de câteva luni, cu o fată de 16 ani care frecventa cursurile instituţiei respective. Sunt acuzaţii de infracţiuni grave produse asupra minorilor! Şi cel mai trist este că acuzaţii sunt dintre cei implicaţi în actul educaţional. Exact persoanele care au o influenţă foarte mare în creionarea şi îndrumarea destinelor copiilor şi tinerilor. Şi nimic nu poate fi mai crud, mai abject decât a folosi acea influenţă, autoritate în scopul manipulării minorilor. Astfel de personaje, de comportamente nu au ce căuta în mediul educaţional", a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Ea a amintit că este în vigoare legea pe care a iniţiat-o şi care a declarat ca imprescriptibile infracţiunile de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetismul, agresiunea sexuală, sclavia şi tortura.

De asemenea, Gorghiu a menţionat şi legea prin care orice act sexual al unui major cu un minor sub 16 ani este viol, adoptată la finalul lunii iunie 2023.

"Ca ministră a justiţiei, am sprijinit îmbunătăţirea ei după ce unele chestiuni trebuiau clarificate. În plus, mecanismul voucherelor pentru victimele infracţiunilor, inclusiv cele de viol, este operaţional. Victimele pot primi în limita a 18.500 de lei pentru nevoi urgente: cazare, hrană, transport, medicamente. Avem instrumente pentru combaterea unor astfel de fapte, însă efortul trebuie să fie unul conjugat: familie, şcoală, instituţii, societate. Iar victima să aibă curajul să scoată la lumină astfel de fapte. Răspunderea este a tuturor pentru a creşte generaţii tinere în siguranţă, departe de comportamente care ies din tiparul normalităţii. Iar atunci când se confirmă faptele grave, autorii trebuie izolaţi şi pedepsiţi", spune ministrul Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie