Ministerul Transporturilor va prelua Aeroportul Arad, care va fuziona cu cel din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Sorin Petru Buşe, a anunţat, joi seară, în urma unei vizite la Arad, că aeroportul din municipul Arad va fi preluat de la Consiliul Judeţean şi va fuziona cu cel din Timişoara, procedurile fiind începute în acest sens.

Ministrul Transporturilor, Sorin Petru Buşe, a vizitat mai multe obiective de infrastructură din Arad, împreună cu reprezentanţii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean, anunţând câteva investiţii.

Sorin Petru Buşe a spus că două pasaje de pe centura oraşului parte din DN7, unde lucrările au fost abandonate în 2012, vor fi reluate. Unul dintre pasaje va fi finalizat în regie proprie de Compania Naţională de Investiţii Rutiere, până în primăvară, iar lucrările la al doilea vor fi licitate, urmând să fie încheiate până la sfârşitul anului viitor.

De asemenea, ministrul a anunţat că a predat autorităţilor arădene studiul de fezabilitate pentru realizarea centurii de sud a oraşului, proiect în care vor fi parteneri Consiliul Judeţean, Primăria Arad, Primăria Vladimirescu şi Primaria Fântânele. Autorităţile vor accesa fonduri europene pentru construcţia noii şosele ocolitoare a municipiului, care va face legătura între autostrada A1 Arad - Timişoara şi DN7 Arad-Deva.

”CNIR predă studiul de fezabilitate pentru centura de sud a Aradului, care va fi primul oraş din România care va avea un inel de centură complet”, a spus ministrul, în timp ce primarul Gheorghe Falcă a adăugat că oraşul are acum 75 la sută din inel realizat.

Ministrul a anunţat, cu această ocazie, fuziunea aeroportului din Arad cu cel din Timişoara.

Aerogara arădeană a fost moderniztă cu două milioane de euro, iar în ultimii ani au mai fost refăcute pista şi sistemul de balizaj, însă din primăvara anului 2015 nu mai există curse de pasageri.

”Aeorportul din Arad este o investiţie foarte frumoasă, care acum nu este valorificată. Vom prelua acest aeroport (de la Consiliul Judeţean – n.r.) la minister şi vom realiza sinergie cu aeroportul din Timişoara”, a spus ministrul.

”Pentru Aeroportul Arad s-a decis începerea procedurilor de fuziune cu Aeroportul Timişoara pentru dezvoltarea unui aeroport regional în subordinea Ministerului Transporturilor”, a adăugat Falcă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein