Ministerul de Interne: principala problemă este vremea. 14 secţii de votare, nefuncţionale din cauza ninsorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secţiile de votare organizate pentru alegerile parlamentare s-au deschis la ora 07.00 FOTO Adevărul

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au informat că, în acest moment, din cele 18.456 de secţii de votare înfiinţate la nivel naţional, 14 încă nu au fost deschise din cauza ninsorii.

„Procesul de votare a început în această dimineata, la ora 07.00. Am luat toate măsurile necesare pentru exercitarea corectă şi legală a votului, însă principala problemă este condiţiile meteorologice. Vestul este cea mai afectată zonă", au declarat reprezebtantii MAI.

Aceştia au explicat că, din cele 18.456 de secţii de votare, 14 sunt înca nefuncţionale, întrucât membrii comisiei de votare nu au reuşit să ajungă la secţii din cauza ninsorii. Printre judeţele afectate se numără Arad (două secţii de votare), Bacău (trei secţii de votare), Buzău (cinci secţii de votare) şi Argeş (o secţie de votare).

„Comandamentele de Iarnă şi autorităţile locale monitorizează zonele afectate, împreună cu ministrul de Interne, Mircea Duşă, şi vor interveni acolo unde este nevoie pentru deblocarea drumurilor sau a cetăţenilor izolaţi", au mai spus reprezentanţii MAI.

De asemenea, o altă problema care ar putea afecta votul este alimentarea cu energie electrică, care ar putea fi întreruptă din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit MAI, dupa finalizarea campaniei electorale, care s-a încheiat ieri, la ora 07.00, până în acest moment s-au primit 128 de sesizări privind nereguli în această campanie. Printre acestea s-au numărat 50 de contravenţii, iar din cele 20 de infracţiuni, şapte au constat în mita electorală.

Astfel, s-a înregistrat, pănă în acest moment, un număr de cinci ori mai mic de nereguli faţă de ultima campanie electorală.

Confirm MAI, aproximativ 33.000 de lucrători ai instituţiei sunt mobilizaţi în toată ţara pentru a se asigura desfăşurarea legală a alegerilor. 


Găseşti informaţii despre candidaţi şi colegii la alegerile parlamentare din 2012 în cea mai complexă infografie din presa română.

Mai multe informatii despre legea electorala le puteti afla citind acest material: VIDEO Alegerile parlamentare pe înţelesul tuturor - două animaţii create de graficienii şi jurnaliştii „Adevărul”.

Jurnaliştii "Adevărul" din tara vă vor ţine la curent cu toate informaţiile legate de desfăşurarea şi rezultatele alegerilor parlamentare de duminica, 9 decembrie!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute