„Mica graţiere“ a deţinuţilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de deţinuţi urmează să fie eliberaţi în perioada imediat următoare în baza Legii privind recursul compensatoriu. Experţii spun însă că de această prevedere urmează să beneficieze toţi deţinuţii din România.

Sute de deţinuţi urmează să fie eliberaţi în perioada următoare. Asta pentru că joi intră în vigoare Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu. „La 30 de zile executate în penitenciar în condiţii necorespunzătoare deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate. Prin intrarea în vigoare a legii foarte mulţi deţinuţi vor dobândi beneficiul de a solicita liberare condiţionată”, a explicat ieri ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Acesta a făcut referire şi la alte măsuri ce vor fi luate ca urmare a condiţiilor din penitenciare. „Avem la Ministerul Justiţiei în lucru un proiect de lege care prevede că o parte din pedeapsă, partea finală a pedepsei sau pedeapsa integrală poate fi executată în regim de supraveghere electronică cu acea brăţară electronică. După aceea vedem care va fi soarta legii privind graţierea, lege care a trecut de prima  amera şi a trecut la  amera decizională”, a  explicat acesta. 

 Directorii de penitenciare, băgaţi în şedinţă

În acelaşi timp, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a transmis la Ministerul Justiţiei (MJ) un proiect de ordin de ministru pentru stabilirea spaţiilor care vor fi declarate necorespunzătoare, pentru că această compensare se va face în baza acelor spaţii care au fost găsite necorespunzătoare condiţiilor de detenţie. „S-a făcut o inventariere a spaţiilor şi MJ e responsabil să transmită către publicare ordinul de ministru prin care se stabilesc respectivele spaţii”, a explicat ieri purtătorul de cuvânt al ANP, Cristina Enache. 

Potrivit Cristinei Enache, primele date despre cât deţinuţi vor fi eliberaţi vor fi disponibile abia astăzi, după publicarea în Monitorul Oficial a acestui Ordin de Ministru. Situaţia spaţiilor necorespunzătoare urmează să fie procesate într-un program infomatic, în care sunt introduse toate datele privind deţinuţii: condamnările definitive, zile câştigate, în ce penitenciare au executat efectiv  pedeapsa, etc.  Directorii penitenciarelor şi judecătorii din comisiile speciale de eliberări condiţionate sunt chemaţi vineri la discuţii cu ministrul Justiţiei în legătură cu aplicarea Legii 169/2017.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu susţine că mai devreme de săptămâna viitoare nu va ieşi niciun deţinut pentru că nu sunt stabilite încă toate detaliile. „Ministrul Justiţiei a anunţat marţi că pe data de 20, ca să evităm interpretarea sau o practică neunitară, i-a invitat pe toţi directorii de penitenciare şi judecătorii din comisiile speciale să dezbată legea, să dea o interpretare unitară. După, însă, în primă fază, va fi un val de câteva sute de persoane care va părăsi închisorile. Pe urmă, se vor rări, dar esenţial de reţinut este că de această lege vor beneficia toţi deţinuţii pentru că Parlamentul a hotărât ca acele condiţii improprii din penitenciare – igrasia, spaţiul mic, gândacii - să fie alternative şi nu cumulative”, a explicat Sorin Dumitraşcu. 

Decizia CEDO

Mecanismul compensatoriu din Legea 169/2017 este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei într-un spaţiu mai mic sau egal de 4 mp/deţinut. De asemenea, în Parlament au mai fost adăugate în lege şi alte condiţii „improprii” pentru care deţinuţii vor putea fi liberaţi mai devreme cu 6 zile la fiecare perioadă de 30 zile consecutive executate astfel. 

Legea a fost adoptată după ce în aprilie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat hotărârea pilot în cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României, prin care a reiterat existenţa unei probleme în ceea ce priveşte suprapopularea din centrele de reţinere şi din penitenciarele din România. CEDO a recomandat măsuri suplimentare din partea autorităţilor, fie de natură logistică, fie de politică penală, dând un termen de şase luni pentru găsirea soluţiilor şi prezentarea unui plan. Între timp, toate dosarele aflate spre soluţionare la CEDO sunt suspendate. 

Te-ar putea interesa şi:

Motivele pentru care un român cere un milion de euro de la stat. A conceput un copil în puşcărie, apoi a fost achitat

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete