Medicii au replantat brațele unei fete de 15 ani, amputate în urma unui accident

0
Publicat:

Intervenția chirurgicală a avut loc la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, echipa de medici reușind după 20 de ore petrecute în sala de operație să-i repună brațele fetei rănite care se afla în autocarul răsturnat la intrarea în municipiul Paşcani în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Accidentul în care adolescenta ți-a pierdut brațele FOTO ISU Iași

"Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil", a declarat Sidonia Susanu, medicul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului pentru Copii "Sf Maria", citată de Agerpres.

Ea a declarat, totodată, că fetiţa este detubată şi respiră singură.

"Sperăm să aibă o evoluţie bună. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi că intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85%", a declarat Sidonia Susanu.

Medicul a ţinut să precizeze că tratamentul acestui copil a început încă de la locul accidentului, a continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Paşcani, iar ulterior în autospeciala care a transferat-o la Spitalul pentru Copii din Iaşi şi chiar în UPU de la Spitalul pentru Copii "Sf. Maria" din Iaşi. Astfel, echipa de medici din sala de operaţie a fost pregătită din timp cu tot ce a fost necesar pentru ca pe parcursul celor 20 de ore intervenţii chirurgicale să fie prevenite şi tratate orice modificări ale statusului biologic al pacientului.

Coordonator al echipei medicale care a efectuat operaţia, dr Sidonia Susanu a precizat că fata va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Medicul a menţionat că adolescenta va rămâne internată în ATI şi în următoarele 5-7 zile, pentru tratament suportiv.

"Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună. Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase ale membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate", a declarat dr Sidonia Susanu.

Adolescenta de 15 ani este una dintre cele 35 de persoane care se aflau vineri noaptea într-un autocar cu artişti care se deplasa de la Botoşani spre un festival în judeţul Ialomiţa. La intrarea în municipiul Paşcani, autocarul s-a răsturnat. Un număr de 25 de persoane, dintre care 12 minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şaisprezece dintre victime au refuzat să fie aduse la spitalele din Iaşi, fiind tratate la Spitalul Paşcani. Alte şapte persoane, printre care două fete de 15 ani, au fost transportate la Spitalul Sfântul Spiridon şi la Spitalul Sf Maria.

Una din fete a suferit în accident amputaţie totală de braţ stâng şi amputaţie parţială de braţ drept, traumatism cranio cerebral urmat de pierderea stării de conştienţă, plăgi contuze în partea dreaptă a feţei şi în regiunea fronto temporală dreaptă.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Premierul Ilie Bolojan, despre zvonurile demisiei: „Dacă nu le convine Guvernul, să facă o majoritate și premierul pleacă”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!