Mărturii şocante în dosarul în care sunt anchetaţi hoţii lui „Ţâţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul celei mai de temut grupări de hoţi care timp de doi ani a jefuit zeci de magazine de bijuterii de lux din Europa, Adrian Botez, zis „Tâţă“, şi alţi 14 membri ai „Academiei infractorilor români“, destructurată joi de procurorii DIICOT, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, de judecătorii Tribunalul Bucureşti.

În referatul prin care au cerut arestarea spărgătorilor, anchetatorii au arătat că la dosar există inclusiv mărturii ale unor foşti membri ai grupării care au declarat că, atunci când nu respectau regulile impuse, erau bătuţi sau ameninţaţi cu o puşcă Kalaşnikov de liderul grupării. „În plus, Ţâţă avea nişte bocanci speciali cu vârf din metal, cu care îi lovea pe membrii grupării. Nimeni nu putea vorbi neîntrebat ori să pună întrebări“, mărturiseşte unul dintre martori.

El le-a mai povestit anchetatorilor cum unul din tre membrii grupării a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de Adrian "Ţâţă" Botez, care l-a ameninţat şi cu pistolul, pentru că îşi accesase contul de Facebook, lucru interzis pe motiv că prin intermediul reţelelor de socializare membrii grupării ar fi putut fi urmăriţi, conectaţi unii de alţii şi prinşi.

„Practic, programul tuturor era unul de tip militar: scularea era dată ca la armată, apoi timp de 15 - 20 de minute aveam înviorarea. Nu aveam voie să ieşim din casă, nici măcar în curte, Ţâţă având cheile, iar cei mai vechi fiind de pază noaptea, căci ei dormeau ziua. Pot preciza că am văzut la Ţâţă un pistol cu bile despre care am aflat ulterior că era legal deţinut de către soţia sa, dar şi o armă automată, un Kalaşnikov, de culoare argintie (fusese lustruit cu şmirghel), pe care îl folosea pentru intimidarea celor prezenţi şi pentru ameninţări“, povesteşte martorul.

Acesta a mai relatat că pregătirea celor care făceau parte din grupare nu era numai fizică, ci şi psihică, liderul grupării pregătindu-i pe cei din subordinea sa inclusiv pentru o eventuală anchetă. „Urma dacă eram prinşi să susţinem că avem alte identităţi (unii chiar aveau şi buletine false), să nu vorbim cu poliţia, să nu trădăm colegii“, au mai arătat martorii la audieri.

La intrarea în bandă se depunea un jurământ

De altfel, amănunte despre pregătirea pentru anchetă se regăsesc şi în aşa-numitul „Regulament al Academiei Infractorilor Români“. „Sunt capitole distincte cu privire la profilul viitorului membru al academiei, un model de «contract secret de muncă», pregătirea fizică, psihică, teoretică, practică şi de anchetă prin care trebuia să treacă fiecare membru, precum şi un capitol privind procesul la care trebuia supus cel care greşea sau trăda“, au explicat anchetatorii.

În plus, procurorii care au destructurat gruparea au arătat că „fiecare nou membru era dator să depună un «jurământ de credinţă» pentru exprimarea loialităţii faţă de grup şi lider şi să accepte deciziile luate ca urmare a judecăţii efectuate în «Comisia Membrilor» - comisia fiind compusă din «Comandatul suprem», «Avocatul» celui acuzat, «Contabilul Academiei», precum şi «ofiţer în rezervă, peste 50 ani», «ofiţer care a executat peste 10 ani», «ofiţer activ cu vechime de 5 ani»“.

Regulamentul mai prevede că membrii cu gradul de ofiţer care au acţionat în cadrul acestei grupări peste cinci ani se pot desprinde şi pot „întemeia o mică Academie“, pe care s-o controleze singuri, dar cu acordul şi cu susţinerea „grupării-mamă“.

Probele existente demonstrează că acest lucru s-a şi întâmplat, din gruparea iniţială desprinzându-se două bande: una care s-a cristalizat în jurul fratelui liderului, Daniel Lazăr, acesta fiind deja cercetat şi condamnat în Croaţia pentru o faptă de tâlhărie, şi o alta ce acţionează independent, cristalizată în jurul lui Ioan Ştirbu, zis Ion Nebunul, au mai spus sursele citate.

„Ambele celule infracţionale folosesc ca mod de operare comiterea de infracţiunii fără violenţă, respectiv comit infracţiuni de furt prin efracţie, pe timp de noapte, din magazine de bijuterii şi ceasuri scumpe, acesta fiind modul utilizat iniţial de gruparea principală“, se mai arată în actele anchetatorilor DIICOT.

Recrutaţi de la casele de copii

Tot din aceste documente reiese că membrii grupării erau recrutaţi din casele de copii sau din cadrul unor familii sărace. Aceştia erau antrenaţi să jefuiască un magazin în mai puţin de un minut, în condiţiile în care cele mai multe dintre acestea erau asigurate cu sisteme de alarmă, iar tâlharii trebuiau să poată să ia cât mai multe obiecte de valoare şi să fugă înainte de intervenţia firmei de pază sau a poliţiei.

Uneori, oamenii lui „Ţâţă“ foloseau şi arme pentru intimidarea personalului magazinelor, dar în urma percheziţiilor, anchetatorii au stabilit că armele erau de jucărie. Banii obţinuţi în urma vânzării bunurilor furate erau împărţiţi, o cotă parte fiind trimisă şi familiilor altor membri, aflaţi la închisoare.

Mai tari decât „Pantera roz“

„Academia infractorilor români” a fost comparată de anchetatori cu gruparea sârbă „Pantera roz” care de-a lungul anilor a dat peste 340 de spargeri, printre acestea numărându-se şi celebrul jaf de la Hotelul Carlton din Cannes (sudul Franţei), din 2013, când au fost furate bijuterii în valoare de 103 milioane de euro de la o expoziţie. Însă procurorii români spun că banda de hoţi români s-a dovedit a fi mai profesionistă din punct de vedere infracţional decât gruparea sârbă, prin lipsa folosirii mijloacelor de comunicare. Mai exact, anchetatorii au explicat că acest caz a fost instrumentat prin metodele clasice de anchetă, ceea ce a implicat un număr foarte mare de anchetatori.

„Nu au putut fi interceptate telefoane pentru că executanţii nu aveau voie să deţină, să folosească sau să discute la telefon. Astfel, nu s-au putut folosi metode moderne, precum localizarea GPS sau poziţionarea membrilor grupului prin metoda triangulaţiei semnalului telefoanelor mobile”, arată procurorii, care au completat că în cazul anchetării grupării „Pantera roz” autorităţile s-au folosit şi de mijloace moderne de anchetă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie