Managerul Spitalului Sf. Pantelimon: „Aceste decese nu puteau fi evitate”. Ce spune Colegiul Medicilor

0
Publicat:

Bogdan Socea, managerul Spitalului 'Sfântul Pantelimon', a transmis că din analiza preliminară nu au fost găsite date care să sugereze o viciere a tratamentului în secția de terapie intensivă, raportul urmând să fie finalizat miercuri. La rândul ei, președintele Colegiului Medicilor din București susține că procedurile legate de administrarea terapiei și de îngrijirea pacienților sunt în regulă până în acest moment

Patru anchete în desfășurare la Spitalul Sfântul Pantelimon - Foto Arhivă

"Până în momentul de faţă, din analiza preliminară nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secţia de terapie intensivă. De asemenea, ceea ce vreau să se înţeleagă foarte clar e că nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menţionate şi nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secţia ATI", a declarat Socea la Spitalul "Sf. Pantelimon", potrivit Agerpres.

Bogdan Socea a subliniat că "aceste decese nu puteau fi evitate".

"Nu vrem să ne antepronunţăm, dar comisia va elabora raportul final. Familiilor le transmitem condoleanţe. Ne pare rău de aceste decese. Ceea ce s-a delimitat până acum este că aceste decese nu puteau fi evitate. (...) Nu au fost plângeri până în momentul de faţă", a explicat managerul.

Bogdan Socea a susținut că echipa medicală este profund preocupată de siguranța pacienților, iar aceștia sunt tratați în condiții sigure la Spitalul "Sfântul Pantelimon".

"Medicii ATI, ca şi toţi medicii spitalului, îşi depun toate eforturile pentru a reuşi cu fiecare caz în parte, tratăm fiecare bolnav în parte. Nu este o statistică, dar sigur că interpretările şi cifrele ne ajută şi ele. Dar fiecare deces este important şi ne pare rău pentru aceste decese, însă au fost decese care nu puteau fi evitate din analiza preliminară. Comisia internă s-a constituit, analizează situaţia cu cât mai mare rapiditate. Miercuri vom avea raportul final", a menționat managerul unităţii sanitare.

Managerul nu a vrut să comenteze acuzațiile făcute de fosta șefă a ATI, care a trimis ministrului Sănătății o scrisoare în care „relatează tot felul de probleme” și menționează că este împiedicată să-și exercite „dreptul de a ocupa postul de șef de Secție”. Alexandru Rafila nu consideră că ar fi vorba de așa ceva, iar Corpul de Control va verifica aceste probleme.

"Preocuparea noastră acum este să analizăm situaţia ivită şi situaţia acestor decese reclamate ca suspecte, posibil suspecte", a precizat el.

În plus, managerul a susţinut că au existat cazuri "scutite de necropsie la cererea familiilor".

"Nu ştiu să vă spun acum dacă toate, dar cea mai mare parte a lor. Şi vreau să vă mai spun că mortalitatea în terapie de fapt reflectă mortalitatea întregului spital. Orice caz grav de pe orice secţie ajunge în terapie şi decedează într-un interval de timp. Deci, practic raportarea aceasta la 17 cazuri nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi, cât are acest spital de urgenţă, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti, care tratează cele mai dificile cazuri şi spital clinic, bineînţeles. (...) Sigur, procurorii au cerut o listă de documente, printre care sunt şi aceste copii ale foilor de observaţii. (...) Nu am găsit până în momentul de faţă niciun fel de nereguli", a transmis Bogdan Socea.

Patru anchete sunt în curs după moartea a 17 pacienți din secția ATI: una penală la Parchetul Tribunalului București, una internă la Spitalul Pantelimon, o investigație a Colegiului Medicilor și o verificare a Corpului de Control al ministrului Sănătății. Pacienții de la Terapie Intensivă ar fi primit tratament în doze de zece ori mai mici decât era necesar. Directorul de îngrijiri l-a informat pe manager în scris despre aceste aspecte. O asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon a ridicat suspiciuni cu privire la aceste decese.

Colegiul Medicilor: „Adevărul trebuie stabilit”

De altfel, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMB) a declanşat cercetarea procedurală la Spitalul "Sf. Pantelimon", iar ancheta este în derulare, a anunţat vineri preşedintele instituţiei, Cătălina Poiană, potrivit Agerpres.

"Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a declanşat cercetarea procedurală care este condusă de Departamentul de jurisdicţie profesională a Colegiului Medicilor din Bucureşti şi ancheta este în derulare. Cu certitudine toate aceste proceduri vor fi derulate cu celeritate şi, totodată, vreau să mai precizez faptul că un reprezentant al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a participat astăzi şi participă la acţiunile derulate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi de comisia internă de anchetă a Spitalului Pantelimon", a transmis dr. Cătălina Poiană, la Spitalul de Urgenţă "Sf. Pantelimon".

Conform șefei Colegiului Medicilor, procedurile legate de administrarea terapiei și de îngrijirea pacienților sunt în regulă până în acest moment, iar restul datelor sunt în curs de verificare.

"Ceea ce vreau să transmit însă cu fermitate este faptul că adevărul trebuie stabilit şi că stabilirea adevărului reprezintă la ora actuală o prioritate şi este singurul lucru care poate să menţină încrederea în sistemul de sănătate. Suntem convinşi că stabilirea cu celeritate adevărului în această situaţie este cel mai important element pe care toate aceste organisme care sunt implicate în procesul de cercetare îl are de făcut: stabilirea adevărului. (...) Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti face o cercetare care este condusă de Departamentul de jurisdicţie şi Comisia de jurisdicţie a Colegiului Medicilor din Bucureşti instrumentează cazul şi transmite ulterior concluziile acestei anchete Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din Bucureşti, care este cea în măsură să stabilească decizia finală. Ce vă pot asigura este faptul că vom derula toate aceste lucruri cu maximă celeritate, respectând procedurile legale şi că vom face foarte rapid publice toate aceste rezultate, pentru că, repet, cel mai important element mi se pare în acest moment stabilirea adevărului", a explicat dr. Cătălina Poiană.

În ultima perioadă, Cătălina Poiană a afirmat că nu a primit nicio sesizare legată de activitatea din secția de ATI a Spitalului Pantelimon.

"Nu avem niciun fel de plângere din partea aparţinătorilor sau pacienţilor, familiilor pacienţilor aflaţi în această situaţie. (...) Părerea mea este că atunci când este vorba de viaţa unui om, când e vorba de viaţa unui pacient, orice informaţie trebuie verificată şi cred că este de datoria noastră ca, indiferent care este sursa unei informaţii, ea să fie verificată atunci când vorbim despre decesul pacienţilor. Şi cel mai important lucru este siguranţa pacientului, asigurarea unor servicii de sănătate care să presupună în primul rând siguranţa pacienţilor noştri", a transmis preşedintele CMB.

Mai multe pentru tine:
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Efectele suprinzătoare ale cititului. Ce spun specialiștii despre lectură și care sunt beneficiile asupra sănătății
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!