Managerii a două spitale din Bucureşti şi unul din Ilfov, declaraţi incompatibili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei manageri de spitale au fost declaraţi incompatibili

Trei manageri ai unor spitale din Bucureşti şi din judeţul Ilfov au fost declaraţi incompatibili după ce aceştia ar fi ocupat, simultan, mai multe funcţii şi calităţi.

Petru Armean, manager al Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din Bucureşti, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce, începând cu 9 aprilie 2012, ar fi fost atât managerul spitalului, cât şi decan al Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla” din Bucureşti.

Doina-Anca Pleşca,  manager al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti, a fost declarată incompatibilă după ce, începând cu 9 aprilie 2012, ar fi fost atât manager de spital, cât şi Decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală.

Eduard Armeanu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, a fost declarat incompatibil după ce în perioada 29 iunie 2009 – 26 martie 2012 ar fi fost atât manager de spital, cât şi dministrator al S.C MEDFAM TEAM S.R.L.

Cele trei persoane au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. 

Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”