Magistrații se mobilizează împotriva proiectului privind pensiile de serviciu. CSM convoacă adunări generale urgente

0
Publicat:

CSM a decis convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor, după ce Guvernul a transmis proiectul de lege privind modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților.

CSM convoacă adunări generale urgente FOTO: Arhivă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor, după ce Ministerul Muncii a transmis proiectul de lege care vizează modificarea pensiilor de serviciu din sistemul judiciar.

Reuniunile vor avea loc între 26 și 27 august 2025, iar magistrații vor trebui să își exprime un punct de vedere cu privire la noile propuneri legislative și la măsurile necesare pentru protejarea independenței justiției.

Critici dure la adresa clasei politice și a mass-media

În comunicatul transmis joi, CSM denunță „escaladarea atitudinilor publice ostile față de judecători și procurori”, pe care le pune pe seama declarațiilor repetate ale unor lideri politici și a campaniilor mediatice ce ar urmări „să culpabilizeze sistemul judiciar pentru dificultățile economice și bugetare cu care se confruntă societatea românească”.

Potrivit CSM, această retorică are ca scop „distragerea atenției de la cauzele adevărate ale problemelor economice” și contribuie la „o atmosferă de ură publică” ce riscă să demoralizeze magistrații și să afecteze grav atractivitatea profesiei pentru tineri.

Se promovează agresiv ideea că intenția prim-ministrului de a modifica regimul pensiilor de serviciu ar urmări să pună capăt unor privilegii ale magistraților, ignorându-se constant argumentele reprezentanților sistemului judiciar”, se arată în comunicatul CSM.

Avertisment privind independența justiției

Consiliul atrage atenția că demersul legislativ „afectează grav independența justiției”, încălcând deciziile obligatorii ale Curții Constituționale și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și documentele internaționale de referință.

„Propunerile prezentate de inițiator nu sunt rezultatul vreunui dialog cu reprezentanții autorității judecătorești, ci constituie expresia unei atitudini inadmisibile care concretizează o poziție inflexibilă, de forță și de autoritate a puterii executive în raport cu puterea judecătorească, inacceptabilă într-o societate democratică și specifică societăților autocratice”, transmite CSM.

În document se subliniază și faptul că lipsa dialogului real dintre Guvern și sistemul judiciar contravine principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor, dar și principiului cooperării loiale între autoritățile publice.

Urmează adunările generale ale magistraților

Decizia CSM vine după ce, la 20 august 2025, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a transmis Consiliului proiectul de modificare a legislației privind pensiile de serviciu.

Astfel, în perioada 26-27 august 2025, judecătorii și procurorii din întreaga țară se vor reuni pentru a discuta proiectul și pentru a formula un punct de vedere oficial.

Este necesar ca orice intervenție normativă cu privire la statutul magistraților să fie precedată de un dialog real, care să garanteze independența justiției”, se mai arată în comunicatul transmis de CSM.

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete