Liderul organizaţiei Camorra prins în Călărăşi a fost arestat pentru 14 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul organizaţiei Camorra prins vineri în judeţul Călărăşi a fost arestat pentru 14 zile, printr-o decizie luată sâmbătă de Curtea de Apel Bucureşti, aceeaşi instanţă urmând să judece, pe 30 mai, propunerea de extrădare a acestuia.

Curtea de Apel Bucureşti a dat termen procurorilor până în 30 mai pentru a aduce mandatul emis de autorităţile italiene pe numele lui Vincenzo Cesarano, tradus în română.

Italianul, în vârstă de 65 de ani, a fost prins de poliţiştii români, vineri, în localitatea Frumuşani din judeţul Călăraşi. Acesta a fost depistat şi prins de poliţiştii de investigaţii criminale din Ilfov, cu sprijinul ataşatului de afaceri interne al României în Italia, a precizat Poliţia Română, citată de Mediafax.

Potrivit agenţiei italiene ANSA, Vincenzo Cesarano şi este considerat unul dintre liderii organizaţiei infracţionale Camorra, activă în regiunea italiană Campania, în special în provincia şi oraşul Napoli.

"Acţiunile împotriva criminalităţii organizate au adus un nou rezultat important. Astăzi, datorită eforturilor excelente ale Poliţiei de stat din Italia şi ale Interpol, a fost înregistrat un succes foarte important, fiind arestat Vincenzo Cesarano, căutat la nivel internaţional şi aflat pe lista celor mai periculoşi infractori", a comentat ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, felicitându-l pe şeful Poliţiei italiene, Alessandro Pansa.

"Arestarea lui Vincenzo Cesarano este rezultatul colaborării excelente între Poliţia română şi Departamentul pentru Siguranţă publică al Poliţiei italiene (...)", a adăugat ministrul italian de Interne.

Conform presei italiene, Vincenzo Cesarano era dat în urmărire internaţională pentru escrocherie şi fraude.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%