Liberalul Mihai Barbu, cercetat de DNA în scandalul de la Vaslui, a demisionat de la conducerea Autorităţii pentru Reformă Feroviară

0
Publicat:

Mihai Barbu a demisionat din funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Liberalul Mihai Barbu a demisionat FOTO; Facebook/Mihai Barbu

"Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 noiembrie 2025, domnul Mihai Barbu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al autorităţii, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei, scrie Agerpres.

Mihai Barbu, preşedinte interimar al PNL Vaslui şi director al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma audierilor DNA Iaşi în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este arestat preventiv pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.

Barbu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, după ce în scopul facilitării obţinerii pentru inculpatul Fănel Bogos a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la DSVSA Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul ANSVSA şi cu diverşi oameni politici şi, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA.

Partidul Naţional Liberal a anunţat că Mihai Barbu este suspendat din toate funcţiile deţinute în partid pe durata aplicării controlului judiciar. Deputatul de Iaşi Alexandru Muraru va coordona activitatea Filialei Teritoriale a PNL Vaslui.

Totodată, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că i-a cerut ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban, să trimită către Cabinetul premierului o cerere de revocare din funcţie a directorului Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu.

El a menţionat că decizia de demitere a lui Barbu "este la prim-ministru".

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta