„Legea fugarilor”, la CCR. În opinia Înaltei Curţi, actul normativ ar încălca dreptul la un proces echitabil

0
0
Publicat:

Curtea Constituţională a României (CCR ) va dezbate marţi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ ) în legătură cu „Legea fugarilor”, după ce a fost amânată de mai multe ori.

Paul de România, fugar de patru ani. FOTO arhiva Adevărul

Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv, care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate, vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între șase luni şi trei ani a fost atacată la CCR de ICCJ, potrivit Agerpres.

Ce prevede proiectul „Legii fugarilor” și de ce a fost atacat de ÎCCJ

În opinia Înaltei Curţi, prin această lege s-ar încălca dreptul la un proces echitabil şi cel la libertate individuală.

„Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la un an la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii” prevede proiectul de lege.

Potrivit proiectului „se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”.

Țările preferate de fugarii condamnaţi

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.

Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România, care au reuşit să plece din ţară pentru a scăpa de închisoare. Italia şi Grecia sunt ţările preferate de fugarii condamnaţi.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort