Legea care permitea unor medici să ocupe funcții de conducere până la 70 de ani, neconstituțională

0
Publicat:

CCR a declarat neconstituțională legea care permitea medicilor să poată ocupa funcții de conducere în spitalele publice până la vârsta de 70 de ani. 

CCR a declarat legea neconstituțională - Foto Digi24

Sesizarea făcută de USR și Forța Dreptei la Curtea Constituțională a fost admisă cu unanimitate de voturi, astăzi. 

Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, încălca principiului bicameralismului, potrivit comunicatului CCR. 

Acest principiu, stabilit de de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, era încălcat pentru că  erau deosebiri majore de conţinut juridic între formele supuse dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului şi, implicit, o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma avută în vedere de Camera de reflecţie. S-a constatat și  o abatere de la obiectivul urmărit de iniţiatorul proiectului de lege, constând în asigurarea accesului imediat şi nediscriminatoriu la servicii conexe actului medical al pacienţilor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. 

Concret, în timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care să fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacienţilor cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputaţilor dezbaterea s-a axat pe ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile sanitare. După cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor nici măcar nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative”, au explicat cei de la USR. 

Cei de la USR susțin că  legea nu respecta nici principiul legalităţii, în condiţiile în care modificările privind ocuparea funcţiilor de conducere „nu au fost deloc justificate sau fundamentate”. 

Pe 22 octombrie, o ordonanță de urgență care completează Legea nr.95/2006 a fost adoptată de Guvern, în aceasta este prevăzut faptul că  profesorii universitari și medicii vor putea rămâne în funcțiile de manageri de spitale publice și directori medicali până la vârsta de 70 de ani.  

Anterior, limita de vârstă pentru ocuparea funcției de manager de spital și director medical era de 67 de ani. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare