Kovesi: Ordonanţa de modificare a codurilor penale a fost adoptată în timp ce redactam un punct de vedere asupra ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Kovesi, a declarat, marţi seară, la Radio România Actualităţi, că a fost surprinsă, cu o săptămână în urmă, de decizia Guvernului de a adopta Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale, mai ales că redacta un punct de vedere asupra actului normativ chiar când televiziunile anunţau adoptarea ordonanţei, precizând că a crezut, iniţial, că jurnaliştii au înţeles greşit.

Kovesi a relatat că, marţea trecută, era la birou când a primit un e-mail prin care i se solicita un punct de vedere asupra proiectului de ordonanţă privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală

"L-am primit seara târziu şi prima reacţie când am văzut modificările a fost să spun că este foarte grav. Am văzut termenul pentru trimiterea unui punct de vedere al DNA, era 9 dimineaţa a doua zi", a spus Kovesi.

Ea a precizat că s-a întrebat atunci care este urgenţa ca punctul de vedere al DNA să fie gata dimineaţa, dar a început să redacteze documentul.

"În timp ce scriam cu alţi doi colegi, un alt coleg ne-a spus: «Uitaţi-vă la televizor». Am văzut titlul «Breaking News: Ordonanţa privind modificarea codurilor a fost adoptată». Am crezut că jurnalistul nu a înţeles corect. Am schimbat postul şi am constatat că, într-adevăr, ordonanţa fusese adoptată", a mai spus Kovesi.

Anul trecut, din peste 400 de dosare trimise în instanţă, doar 1 % au fost restituite

Procurorul şef al DNA a mai afirmat marţi seară, la RRA, că în 2016, din peste 400 de dosare trimise în instanţă, doar 1 % au fost restituite, restituirea neînsemnând însă încheierea procesului penal.

"Statistic, anul trecut procurorii au trimis în instanţă 403 dosare şi doar 4 au fost restituite definitiv la DNA, adică într-un procent de sub 1 %", a declarat Kovesi.

Ea a precizat că restituirea nu inseamnă finalul procesului penal, nu inseamnaă că persoana respectivă este vinovată sau este nevinovată.

"Au fost cazuri în care s-au dat soluţii de condamnare", a explicat Laura Codruţa Kovesi.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa recent că în ultimele şase luni ale anului 2016 nu s-a înregistrat nicio restituire definitivă.

De asemenea, instituţia mai consemna că, la criteriul "restituiri definitive”, pe anul 2015 s-a dispus restituirea definitivă în patru dosare, iar în anul 2014 tot în patru dosare. 

"Restituirea dosarului la procuror vizează completarea urmăririi penale în conformitate cu precizările făcute de judecătorul de cameră preliminară şi nu echivalează cu exonerarea de răspundere penală a inculpatului. În unele situaţii restituirea poate să vizeze şi aspecte de formă ale rechizitoriului", preciza Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”