Judecătorul Alin Petrea a fost numit consilier al Procurorului General după revenirea în magistratură

0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Judecătorul Alin Petrea a revenit în magistratură după demisia din luna martie și a fost numit în funcția de consilier al Procurorului General al României. El fusese eliberat din funcția de judecător printr-un decret semnat de președintele Nicușor Dan în luna aprilie, după ce și-a anunțat demisia în martie.

FOTO Alin Petrea / Instagram

Petrea, fost președinte al Secției Civile a Tribunalului Giurgiu, își anunțase demisia în contextul dezbaterilor privind pensiile magistraților și al tensiunilor generate de reformele discutate la nivel politic.

La momentul respectiv, el declara că sistemul judiciar a fost transformat într-un „țap ispășitor” pentru problemele economice ale României.

În jocul acesta politic, de capitalizare electorală, s-a mers puțin prea departe (...) s-a găsit un țap ispășitor. Și acela a fost de prea multe ori justiția. Te trezești că ești vinovat pentru dificultatea economică în care se află România. Păi, iertați-mă: de ce eu?”, afirma Alin Petrea într-un interviu acordat publicației Lumea Justiției.

Decretul privind eliberarea sa din funcția de judecător a fost semnat de președintele Nicușor Dan pe 16 aprilie 2026. Ulterior, Petrea a activat pentru o perioadă în avocatură, prin propriul cabinet.

Cine este Alin Petrea

Alin Petrea a absolvit Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, promoția 2016, ca șef de promoție. În același an, a promovat atât examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, cât și examenul de admitere în Barou, obținând de fiecare dată a șasea medie la nivel național. Ulterior, a absolvit Institutul Național al Magistraturii, promoția 2018, tot ca șef de promoție.

Parcursul său academic a continuat cu un master în „Carieră Judiciară” la Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu”, iar în 2023 și-a obținut titlul de doctor în domeniul drepturilor omului la Universitatea din Craiova. Teza sa, intitulată „Prezumția de nevinovăție ca drept fundamental”, a fost coordonată de profesorul Sebastian Rădulețu, judecătorul României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și publicată ulterior la Editura Universul Juridic.

În plan profesional, Alin Petrea și-a început cariera ca auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, devenind ulterior judecător la Judecătoria Sectorului 1 București. A ocupat apoi funcția de președinte al Judecătoriei Bolintin Vale, poziție pe care a preluat-o la doar 29 de ani, iar mai târziu a condus Judecătoria Giurgiu și Secția Civilă a Tribunalului Giurgiu. Din aprilie 2026 este titularul propriului cabinet de avocat.

În paralel cu activitatea din magistratură și avocatură, acesta a avut și o carieră universitară, predând discipline de drept civil și drept procesual civil la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, precum și drept penal la Universitatea din Craiova.