Judecătorii suceveni: dosarul în care preşedintele Colegiului Medicilor este judecat pentru corupţie înapoi la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Suceava a decis, în cursul zilei de miercuri, ca dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, în care este judecat şi preşedintele Colegiului Medicilor, profesorul Vasile Astărăstoae, să fie restituit DNA, pentru refacerea urmăririi penale.

Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat în cazul cererilor formulate de avocaţii inculpaţilor în dosar, la termenul din 25 aprilie, privind restituirea cauzei la DNA. Astfel, Curtea de Apel Suceava a decis ca dosarul să fie restituit DNA - structura centrală, pentru refacerea urmăririi penale. Totodată, sunt menţinute măsurile asiguratorii dispuse în acest caz.

Hotărârea Curţii de Apel Suceava poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

La termenul din 25 aprilie al procesului care se desfăşoară la Curtea de Apel Suceava şi în care Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi preşedinte al Colegiului Medicilor din România, este judecat, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, avocaţii inculpaţilor au invocat mai multe excepţii privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei.

Ei au solicitat completului de judecată admiterea excepţiei privind nulitatea actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la Parchetul competent pentru refacerea actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei.

Daniel Atasiei, avocatul lui Vasile Astărăstoae, a arătat că Serviciul Teritorial Iaşi al DNA nu ar fi avut competenţa materială de a efectua urmărirea penală în această cauză, argumentând că această competenţă ar fi aparţinut structurii centrale a DNA. El a mai spus că în cazul clientului său nu există o sesizare pentru a se putea începe urmărirea penală pentru conflict de interese, iar în sesizarea iniţială nu erau relatate fapte care ar avea legătură cu conflictul de interese.

La rândul său, Angelica Enache, avocatul proprietarului firmei Maguay Impex SRL, Corvin Gabriel Pughin, a cerut instanţei să admită excepţia nulităţii rechizitoriului întocmit de DNA - Serviciul Teritorial Iaşi întrucât este emis de un organ de urmărire penală necompetent şi după criteriul teritorialităţii şi excepţia nulităţii tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză prin încălcarea repetată a dispoziţiilor Codului de procedură penală, cu consecinţa vătămării dreptului inculpatului la un proces echitabil.

Gheorghe Şuhan, avocatul Ralucăi Vătuiu, a spus că în rechizitoriu, din considerente care nu au putut fi deplin clarificate, nu este stabilită vinovăţia clientei sale şi a cerut restituirea dosarului la Parchet pentru „idetificarea adevăraţilor autori”.

Ancheta DNA la Universitatea de Medicina din Iaşi a demarat în 2011

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată în 21 decembrie 2011, de către procurorii DNA Iaşi, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, proiect realizat din fonduri europene cu 6,4 milioane de lei.

Ancheta DNA la UMF Iaşi a fost începută la începutul anului 2011, când procurorii au descins la sediul universităţii pentru a analiza documentaţia tuturor celor 23 de proiecte europene pe care instituţia ieşeană le derulează.

Platforma de e-learning le permite cursanţilor de la UMF Iaşi să aibă acces la întreaga documentaţia de curs, precum şi la informaţiile suplimentare, oferind totodată posibilitatea examinării prin metode electronice.

Citiţi şi:

Şeful medicilor Vasile Astărăstoae a fost trimis în judecată: „Dosarul de corupţie este un roman SF prost scris“

Procurorii DNA au făcut public rechizitoriul Lotului UMF

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică