Judecători prahoveni, audiaţi la SIIJ în urma plângerilor depuse de Mircea şi Vlad Cosma împotriva unor procurori DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecători de la mai mule instanţe din judeţul Prahova au fost audiaţi la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în dosarele deschise ca urmare a plângerilor depuse de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi de fiul acestuia, Vlad Cosma, fost deputat PSD, împotriva unor procurori sau foşti procurori din DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti.

Informaţia privind audierea unor judecători de la instanţe prahovene în dosarele deschise la SIIJ apare într-un document emis de Curtea de Apel Ploieşti. Este vorba despre o sentinţă dintr-un dosar în care DNA a solicitat strămutarea dosarului care se rejudecă, speţă pentru care s-a dispus rejudecarea de la zero după ce iniţial Mircea Cosma şi fiul acestuia au fost condamnaţi la opt, respectiv cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie.

„A mai susţinut parchetul că inculpatul ...a deţinut şi deţine în continuare o importantă poziţie în ierarhia socială şi politică din judeţ, fiind o persoană publică ale cărei acţiuni sunt urmărite de comunitatea prahoveană precum şi că notorietatea persoanelor este valabilă şi în cazul inculpatului … fost deputat în Parlamentul României. Faţă de aceste argumente s-a apreciat că s-ar putea crea suspiciuni rezonabile legate de imparţialitatea judecătorilor care ar trebui să soluţioneze dosarul nr.313/*1/2020. Totodată s-a precizat că datorită articolelor apărute în presa locală şi centrală, în emisiuni realizate de diverse posturi de televiziune cât şi din comunicatele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la acest moment se ştie faptul că la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie au existat şi există în lucru dosare formate în urma plângerilor penale depuse de inculpaţii ...şi …împotriva procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti în care au fost audiaţi şi magistraţi judecători de la instanţele prahovene, inclusiv de la Tribunalul Prahova”, se arată în documentul citat şi anonimizat. 

Vlad Cosma a depus plângeri penale împotriva mai multor procurori sau foşti procurori de la DNA Ploieşti pe care îi acuză de represiune nedreaptă. 

În luna ianuarie a anului trecut, Parchetul General a anunţat extinderea urmăririi penale pe numele lui Lucian Onea, fost şef al DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti  şi al lui Mircea Negulescu,fost procuror în cadrul aceleiaşi struvturi, exclus dn magistratură, cei doi fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni, printre care constituirea unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar sunt cercetaţi alţi trei procurori şi trei ofiţeri de poliţie judiciară. 

Conform datelor făcute publice de Parchetul General la acel moment, procurorii de la SIIJ reţinuseră că ”faptele cercetate vizează modul în care cei doi inculpaţi şi cei şase suspecţi au efectuat acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea lor, existând suspiciunea constituirii unui grup infracţional organizat care ar fi acţionat coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals”.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online