Judecarea dosarului de trădare al fostului ministru al Economiei Codrut Sereş a fost amânată pentru 4 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au amânat, joi, pentru 4 noiembrie, procesul în care fostul ministru al Economiei Codruţ Sereş şi fostul ministru al Telecomunicaţiilor Zsolt Nagy sunt acuzaţi de trădare după ce s-ar fi folosit de funcţiile pe care le deţineau la acea vreme pentru a favoriza mai multe persone în dosare de privatizare.

UPDATE Instanţa Supremă a amânat pentru 4 noiembrie judecarea dosarului. Chiar dacă iniţial magistraţii stabiliseră ca astăzi să fie ultimul termen din dosar, aceştia au decis amânarea lui după ce avocaţii mai multor inculpaţi au solicitat un ultim termen pentru a-şi putea pregăti apărarea, motivând că dosarul este unul foarte complex şi asigurându-i pe magistraţi că la ultimul termen vor fi prezenţi la Curtea Supremă toţi avocaţii, dar şi toţi inculpaţii.

De asemenea, unul dintre avocaţi, în susţinerea cererii de amânare a arătat că astăzi au fost depuse la dosar mai multe probe pe care nu a avut timp să le studieze.

Judecătorii au precizat la termenul trecut că nu se vor mai chema alţi martori pentru a fi audiaţi, „proba neputând fi prelungita nelimitat”, cei implicaţi în dosar putând valorifica aspecte utile prin depunerea în scris a documentelor şi probelor. 

De asemenea, magistraţii au constatat că în privinţa lui Robert Peterson, unul dintre martorii care trebuia audiat în acest caz, s-au făcut toate demersurile pe care legea o obliga pentru asigurarea prezentei acestuia în instanţă.

Totodată, Curtea Supremă a dispus ca toate cererile şi probele pe care avocaţii urmează să le solicite să fie depuse în scris până pe 24 octombrie, pentru a fi puse în discuţie la termenul de astăzi.

Astfel, magistraţii pot considera astăzi că cercetarea judecătorească s-a încheiat, ceea ce înseamnă că vor trece la ascultarea pledoariilor finale ale avocaţilor, iar cei implicaţi în acest dosar vor face precizări în ultimul cuvânt în faţa primei instanţe.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată, pe 30 martie 2009, pe fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy în dosarul privatizărilor strategice. 

Tot în acest dosar au fost trimişi în judecată şi Călin Mircea Flore, senior director Credit Suisse First Boston (CSFB) Europe Ltd. Londra, cu dublă cetăţenie, română şi engleză, cetăţeanul ceh Michal Susak, Kerekeş Gabor şi Mustafa Oral, de origine turcă. 

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a conexat pe 11 aprilie 2009 dosarele lui Vadim Benyatov, acuzat de spionaj, cu cel al lui Stamen Stancev, Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu, acuzaţi de trădare prin transmitere de secrete. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis conexarea acestui dosar cu cel al foştilor miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy. 

Potrivit procurorilor, în perioada 2005-2006, în calitate de ministru şi preşedinte al Comisiei de privatizare a SC Electrica Muntenia Sud SA, Codruţ Şereş ar fi contribuit intelectual şi material la culegerea, obţinerea şi transmiterea de date şi informaţii confidenţiale, secrete economice şi comerciale. 

În rezoluţiile întocmite de procurori se arată că fostul ministru al Economiei ar fi avut mai multe întâlniri, în cursul anului 2005, cu bulgarul Stamen Stancev, pentru a pune la punct un act normativ ce urma să fie promovat în Guvern, privind vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, aflat în portofoliul MEC-OPSPI, în favoarea Asociaţiei salariaţilor Petrom (PAS), controlată de Liviu Luca. 

Proiectul de lege nu a fost adoptat însă de Guvern, din cauza opoziţiei unor miniştri. 

Pe 18 aprilie 2007, Stamen Stancev, Dorinel Mucea şi Radu Mihai Donciu au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, precum şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. 

Ulterior, Vadim Benyatov a fost trimis şi el în judecată. 

Potrivit procurorilor, Vadim Benyatov a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat extern, format din Stamen Stancev, Susak Michal, Mustafa Oral, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din Ministerul Economiei, şi Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. 

Grupul era concentrat pe obţinerea de date şi informaţii secrete referitoare la privatizarea unor societăţi strategice româneşti din domeniile energetic şi de comunicaţii.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online